După cinci-şase ani de violente dispute verbale şi scenarii apocaliptice, cu România pândită de tiranie şi subdezvoltare, PDL partid unic in nuce, iar Băsescu şi Boc guvernatori pe viaţă prin rotaţie, urmând schema putinistă, iată că totul se sfârşeşte într-un anti-climax.
Preşedintele suspectat de alchimii diabolice pentru a menţine Puterea cu orice preţ a dat Guvernul pe mâna Opoziţiei când n-a mai existat majoritate în Parlament. Iar Ponta, care se jura deunăzi că n-o să ia niciodată prim-ministeriatul din mâna Băsescului, iată că l-a luat.
Asta-i tot? Aşa se încheie, cu o banală şi constituţională răsucire de întrerupător, homericul război politic şi scenariile paranoice ţesute în jurul său? Cum vom fi compensaţi pentru anii din viaţa noastră în care, în loc să dezbatem pensii, infrastructură, programe europene sau restituirea proprietăţii, ne-am lamentat fără sfârşit pe chestiunea arzătoare a drobului de sare – soarta democraţiei şi Constituţiei în România?
Cu ce o să se mai ocupe acum analiştii şi activiştii care de ani de zile s-au profesionalizat în troţkisme retorice şi insurecţii stradale, deprofesionalizându-se în orice altceva? Mai are sens să lupţi cu tiranul, acum că a rămas şchip de guvern, sau nu? Vom vedea. Până una-alta guvernul Ponta, încă ne-anunţat până la această oră, are prezumţia de nevinovăţie. Ca oricare altul trebuie judecat după fapte, nu după speculaţii, deşi nu asta e regula la noi, iar Ponta însuţi e un maestru al tendenţiozităţii şi datului cu noroi în oameni când are chef.
Două sunt urgenţele definitorii pentru intenţiile noului Executiv. Intâi, reforma managementului companiilor de stat, restanţa majoră a guvernărilor anterioare. Înţelegerile cu FMI prevăd schimbări importante prin deschidere şi depolitizare. Nu fiindcă aşa vrea cabala iudeo-masonică globală, cum ne sugera cu câteva săptămâni în urmă cuplul Ponta-Antonescu, în linie cu noul trend european către protecţionism naţional, anunţat şi la noi în magistrala cuvântare pe blog a tovarăşului Adrian Năstase.
Ci pentru a avea garanţii că cetăţeanul român-acţionar nu mai e furat ca până acum la adăpostul lipsei de responsabilitate corporativă. Va dori dl. Iulian Iancu, zvonit ca ministru al Energiei şi Resurselor Naturale, să facă reforme şi transparentizări, sau va spune echipei FMI ce vrea ea să audă, dar va guverna "strategic" domeniul? Va dori să dea la întors contractele lui Hidro cu "băieţi deştepţi" care sub mâna lui de ministru junior în cabinetul Năstase s-au patentat?
Al doilea indicator pentru cabinetul Ponta va fi Justiţia, unde mandatele lui Kovesi şi Morar ajung la final, iar Băsescu nu le poate prelungi fără propunere de la ministrul de Resort. Cu sau fără senatorul Şova la Justiţie, întors din pelerinajul de penitenţă la Muzeul Holocaustului şi luat în braţe ca un motănel de comentatori mămoşi – săracu, n-a ştiut, că la noi nu se învaţă d-astea la şcoală – se va rupe Ponta de mentorul Năstase, ce deja pozează în Deng Xiaoping-ul noii guvernări, punând în fruntea procuraturii oameni independenţi şi cu rezultate? Sau va oficializa linia, "hai să terminăm cu telejustiţia"? Nu trebuie mai mult de una-două luni ca să vedem cum bate vântul. Sau chiar mai puţin, pentru cine are răbdare să facă hermeneutica sucelilor de ton la Antene sau TVR.
Recomandările noastre
