Se deschide sezonul de schi la Sinaia. Pârtiile disponibile pentru turiștii care ajung la cota 2000

Se deschide sezonul de schi la Sinaia. Pârtiile disponibile pentru turiștii care ajung la cota 2000 Sinaia. Sursa foto: Facebook

Sezonul de schi la Sinaia se deschide pentru turişti. Din păcate, vremea caldă din ultima perioadă și lipsa precipitațiilor a ținut închise pârtiile de pe platoul Bucegi.

Sezonul de schi la Sinaia se deschide miercuri. Vor fi date în folosinţă patru pârtii de pe domeniul schiabil situat la peste 2.000 de metri altitudine, în Bucegi. Aşadar, după o lungă așteptare, pasionații sporturilor de iarnă primesc veşti bune. Începând de miercuri, primele pârtii de pe domeniul schiabil din Sinaia vor fi deschise oficial. Anunțul a fost făcut de către administratorii pârtiilor.

Sezonul de schi la Sinaia se deschide. Temperturile negative permit acest lucru

Administratorii domeniului schiabil al staţiunii Sinaia anunţă că au fost amenajate primele patru pârtii, în acest sezon de iarnă. Miercuri acestea vor fi date în folosinţă.

Administratorii atrag atenţia asupra faptului că doar miercuri şi joi schiorii au cele mai mari şanse de a se bucura de vreme bună. În weekend prognozele arătând că vântul va bate cu putere. Iar când vântul suflă cu putere, instalaţiile de transport pe cablu nu pornesc întrucât funcţionarea lor nu se face în condiţii de siguranţă. Potrivit anunţului,  miercuri, pe domeniul de mare altitudine din Masivul Bucegi vor fi deschise primele patru pârtii în acest sezon de iarnă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ar putea fi o imagine cu arctic şi pârtie de schi

Sezonul de schi la Sinaia se deschide miercuri.. Sursa foto: Facebook

Pârtiile Lăptici 1, Lăptici 2, Variantă şi Soarelui 2  vor fi deschise

„Miercuri, 10.01.2024 deschidem primele pârtii de sus. Lăptici 1, Lăptici 2, Variantă și Soarelui 2. Cu strat suficient pe pârtiile menţionate, doar glazurat pe lângă. Instalaţiile vor porni programul cu publicul la ora 08.00 (Gondola Sinaia -Telecabina Sinaia) respectiv 08.40 (Gondola Carp şi Telescaunul Soarelui). Vom funcţiona până la ora 17.00, respectiv 16.30 cele de sus, şi 16.00 Valea Soarelui”, au transmis administratorii domeniului schiabil.

Aceştia atrag atenţia asupra faptului că este o „ofertă limitată”, precizând că „vineri şi sâmbătă prognozele arată vânt sus”, iar în astfel de situaţii instalaţiile de transport pe cablu nu pornesc.

Ar putea fi o imagine cu telecabină, ceaţă şi pârtie de schi

Sinaia. Sursa foto: Facebook

Sezonul de schi la Sinaia. Tarifele la transportul pe cablu

Tarifele la transportul pe cablu au rămas la fel ca cele din sezonul trecut. Astfel, o cartelă cu 24 de puncte costă 100 de lei pentru adulți și 60 de lei pentru copii. Cea mai scumpă cartelă, cu 300 de puncte, îi costă pe adulți 825 de lei și 540 de lei pentru copii.

Prețurile skipass-urilor diferă în funcție de zilele săptămânii. Un skipass valabil o zi întreabă gostă 210 lei de luni până vineri și 230 de lei în zilele de sâmbătă și duminică. Aceeași cartelă, valabilă două zile, costă 395 de lei. Cei care nu vor să schieze, dar își doresc să ajungă la cota 2000 trebuie să plătească 95 de lei pentru o cartelă valabilă o urcare și o coborâre.

Ar putea fi o imagine cu pârtie de schi

Telecabina tronson 2. Sursa foto: Facebook

Sinaia are cel mai mare domeniu schiabil din România

Sezonul de schi se deschide. Sinaia are cel mai mare domeniu schiabil din România cu un număr de 17 pârtii omologate pentru toate nivelurile de dificultate, iar cea mai lungă dintre ele, Drumul de Vară, măsoară aproape trei kilometri.

România are, conform datelor Ministerului Turismului, 217 pârtii omologate, care au o lungime de aproape 190 de kilometri. Aceste domenii schiabile sunt împrăștiate în 21 de județe, 55 de pârtii având lungime de peste un kilometru, două pârtii au peste 3 kilometri lungime și doar una singură sare de 4 kilometri.