Sever Voinescu, la cinci ani de la moartea lui Ion Caramitru: „Astăzi, nu mai sunt asemenea oameni”

Sever Voinescu, la cinci ani de la moartea lui Ion Caramitru: „Astăzi, nu mai sunt asemenea oameni”Ion Caramitru. Sursă foto: Facebook

Sever Voinescu, redactor-șef al publicației Dilema, a rememorat relația pe care a avut-o cu Ion Caramitru, la cinci ani de la moartea actorului. Într-o postare amplă, acesta a povestit despre întâlnirile lor, proiectele discutate împreună și sprijinul pe care fostul director al Teatrului Național București a vrut să îl ofere publicației Dilema într-o perioadă dificilă.

Sever Voinescu a publicat un mesaj dedicat lui Ion Caramitru, în care a rememorat momente din relația lor, de la întâlnirile din Chicago și Conferințele Teatrului Național până la discuțiile purtate în ultimii ani de viață ai actorului.

Sever Voinescu, despre întâlnirile și planurile făcute cu Ion Caramitru

Redactorul-șef al publicației Dilema a povestit că îl cunoștea de mult timp pe Ion Caramitru și a amintit inclusiv o perioadă în care actorul venise la Chicago alături de Ovidiu Iuliu Moldovan, Valeria Seciu și Octavian Aurelian Popa pentru un spectacol dedicat lui Eminescu. Ulterior, Caramitru l-a invitat să participe la Conferințele Teatrului Național, iar în ultimii săi ani de viață cei doi au devenit mai apropiați.

Voinescu a relatat și că Ion Caramitru aflase despre dorința sa de a găsi un loc în zona Branului pentru construirea unei case și i-a propus să vadă mai multe terenuri din apropierea proprietății sale de la Moieciu. În postarea sa, Sever Voinescu a descris astfel perioada în care cei doi discutau atât despre trecut, cât și despre proiecte de viitor:

„Îmi lipsește Ion Caramitru. Ne cunoșteam demult. Amintiri. Zilele de la Chicago, cînd a venit acolo împreună cu Ovidiu Iuliu Moldovan, Valeria Seciu și Octavian Aurelian Popa (toți duși, acum) pentru un spectacol Eminescu. Peste un alt timp, m-a invitat să susțin o conferință în cadrul Conferințelor Teatrului Național. Am vorbit atunci despre Figaro și Beaumarchais. Conferința l-a amuzat și, poate de aceea, m-a mai invitat încă de vreo trei ori la Conferințele TNB.

În ultimii săi ani de viață, am devenit mai apropiați. Mă invita la prînz, la restaurantul din spatele TNB și vorbeam. Eu îl întrebam despre trecutul lui, despre actorie, teatru și politică, îmi povestea, dar nerăbdarea lui era să facem planuri de viitor - ce facem noi de acum înainte? Acum 5 ani și jumătate, a aflat de la Biță Banu (oh, ce dor îmi e și de el!) că vreau un locșor la munte să-mi fac o casă de retragere. Tot Biță îi spusese că ador zona Branului, unde căutam. Dl Caramitru ieșise din spital după a doua operație de șold, nu se simțea prea bine și plănuia să meargă cîteva zile la casa lui de la Moieciu. M-a invitat să trec pe la el cînd ajunge acolo, că știe niște terenuri de vînzare pe-aproape de el, poate ne facem vecini. Nu am mai apucat să ajung la Moieciu...”

Sever Voinescu

Sever Voinescu. Sursa foto: LinkedIn

Propunerea făcută pentru Dilema în timpul pandemiei

Printre amintirile evocate de Sever Voinescu se află și un episod din perioada pandemiei, când publicația Dilema se confrunta cu dificultăți. Potrivit relatării sale, Ion Caramitru a aflat despre situație și l-a contactat pentru a-i propune o soluție.

Planul despre care vorbea Caramitru presupunea construirea unui sediu pentru UNITER pe un teren din zona Floreasca. În cadrul viitoarei clădiri urma să existe, conform propunerii descrise de Voinescu, și un spațiu destinat redacției Dilema, dar și zone în care publicația ar fi putut organiza evenimente culturale. Sever Voinescu a prezentat astfel propunerea primită în acea perioadă:

„Dintre multele amintiri pe care le am cu Ion Caramitru, una a rămas adînc în memoria mea afectivă. În pandemie, în vremea lockdown-ului, Dilema (pe atunci veche) era în pericol să dispară. Dl Caramitru a aflat, mi-a dat telefon și mi-a făcut direct o propunere. Plănuia edificarea unui sediu pentru UNITER pe un teren acordat spre folosință Uniunii, undeva prin Floreasca, dacă bine îmi amintesc.

Propunerea lui era să dea Dilemei un spațiu pentru redacție în această plănuită nouă construcție, care urma să aibă mai multe spații cu destinații culturale, nu neapărat exclusiv teatrale. Ideea era că în acele spații, Dilema să organizeze evenimente culturale de pe urma cărora să cîștige bani ca să continue să existe. Ion Caramitru abia terminase gigantica refacere a Teatrului Național și instinctul lui de ctitor nu obosise - avea, acum, de gînd să construiască mai departe pentru UNITER, pentru cultură.”

Cum îl evocă Sever Voinescu pe Ion Caramitru

În partea finală a mesajului, Sever Voinescu a făcut referire la modul în care Ion Caramitru este amintit în prezent, atât pentru activitatea sa artistică, cât și pentru rolul avut în dezvoltarea unor instituții culturale. El a menționat și faptul că sala mare a Teatrului Național București poartă numele actorului, precum și influența pe care Caramitru o avea în relația cu reprezentanții mediului politic datorită prestigiului său.

Voinescu a descris astfel locul pe care Ion Caramitru îl ocupă în memoria publică și în propria sa experiență:

„Pe drept cuvînt, astăzi Ion Caramitru este evocat ca un mare actor, iubitor și recitator de poezie, om de cultură, ctitor de instituții, om al cetății. Cînd trec prin centru și îi văd numele pe frontispiciul sălii mari a TNB, îmi spun că, iată, chiar și în România se poate face dreptate memoriei unui mare om și mă simt bine. Dl Caramitru a fost una din acele personalități culturale care, exclusiv prin propriul prestigiu, erau în stare să zidească temeinic pentru cultura națională. Orice politruc, de la orice partid, ajuns ștab deschidea ușa și era atent cînd îl căuta Ion Caramitru. Astăzi, nu mai sînt asemenea oameni.”

În încheierea postării, Sever Voinescu a vorbit despre relația personală pe care a avut-o cu actorul și despre perioada adolescenței sale, când avea propriile ambiții legate de teatru.

„Dar, pe lîngă toate acestea, pentru mine, Ion Caramitru rămîne un idol al adolescenței în care aveam ambiții teatrale, un prieten al Dilemei și un om în a cărui vecinătate chiar am dorit să fiu...”