Sergiu Andon (PC) îi trage de urechi pe Victor Ponta şi Crin Antonescu
- Andreea Udrea, consultant politic
- 30 august 2012, 15:24
Deputatul PC, Sergiu Andon i-a criticat pe liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu pentru că i-ar fi determinat parlamentarii Puterii să accepte reîntoarcerea lui Traian Băsescu la Cotroceni "prin intervenţii telefonice, brutale". Andon a adăugat că cvorumul şedinţei de luni, din Parlament, unde s-a luat act de decizia CCR de invalidare a referendumului a fost asigurat "printr-un şantaj al liderilor (n.red. Victor Ponta şi Crin Antonescu) ce a dus la intrarea în sală a parlamentarilor".
În schimb, Sergiu Andon ar fi preferat ca Parlamentul să adopte proiectele de hotărâre ale senatorului PNL, Ioan Ghişe. "Parlamentul a avut şansa extraordinară să se ralieze proiectelor de hotărâre ale lui Ioan Ghişe care, din punct de vedere al logicii juridice şi constituţionale erau perfecte, dar au fost tratate mizerabil, inclusiv de cele două mari partide din USL. De unde să aştepţi de la şefii celor două mari partide din Uniune o reacţie la o propunere de suspendare?", a spus Andon, pentru România Tv. În ceea ce priveşte declaraţia lui Dan Voiculescu privind o nouă suspendare a lui Traian Băsescu la începutul lunii noiembrie, deputatul PC a precizat că acesta este un răspuns la nedumirirea electoratului care a votat în favoarea demiterii. Tensiuni în USL Revenirea lui Traian Băsescu la Palatul Cotroceni a tensionat atmosfera în interiorul USL, dovadă reacţiile contondente de ieri ale unor lideri ai Puterii. Fostul ministru de Interne, Ioan Rus, s-a declarat, într-un interviu pentru Transilvania Live, dezamăgit de modul în care Crin Antonescu s-a comportat în funcţia de preşedinte interimar. El a susţinut că, înainte de referendum, avea o părere bună despre liderul PNL. Mult mai dur a fost cu actualul ministru pentru Administraţie, Radu Stroe, pe care l-a catalogat drept "un şmecheraş de mâna a doua". El s-a referit la afirmaţia lui Stroe potrivit căreia numărul persoanelor cu drept de vot furnizat Curţii Constituţionale de către Ministerul de Interne pot schimba soarta referendumului.