Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Mircea Mihaies: "PD-ul — absorbit pana la uitarea de sine de razboaiele din interiorul coalitiei — n-a reusit sa contracareze schimbarea radicala de pe scena politica"
Daca vreti sa intelegeti ceva din politica romaneasca, lasati ideologiile.Uitati-va la oameni. Daca descoasem de pe tricourile celor coborati in arena publica insemnele cluburilor si numaram faulturile la coechipier, complicitatile cu tusierii si autogolurile spectaculoase, totul devine foarte simplu. Din ratiuni ce tin de istoria formarii clasei politice actuale, indivizi provenind din aceeasi matca politica - securisto-comunismul romanesc - au fost distribuiti in echipe aparent adverse.
Ideea de baza era sa nu ramana niciun cotlon neocupat sau macar necontrolat de adevaratii stapani ai tarii. Cu vremea, interesele de natura economica au crescut exponential si, deodata, cu ele s-a lungit si lesa. Esenta actiunilor si a comportamentului a ramas insa aceeasi, iar mana de fier care dicteaza interesele e neschimbata.
Probabil ca unele dintre personajele prinse in invalmaseala sufera veritabile drame. Probabil ca baietii mai fini din partide se trateaza intens prin clinicile de boli nervoase. Desi beneficiari ai sistemului, le vine greu sa accepte pe de-a-ntregul rolul de odiosi ce li s-a repartizat. Insisi maestrii-papusari ar prefera, desigur, metoda soft, a „uniunii nationale” in jurul troacei cu graunte. Dar, in situatia actuala, nu-i deranjeaza nici sprijinirea (contra cost, desigur) a unei miniechipe cu aparenta monocolora, dar cu jucatori diversi. Ca de pilda, PNL-ul.
Veti spune ca e un tablou aberant, ca nu poti supravietui la nesfarsit trisand la zaruri. Dar lucrurile chiar asa stau. Vrem-nu vrem, Romania se afla in pragul unei dramatice sfartecari: pe de-o parte, puternicele grupe de interese economice, reprezentate de nesatuii „oligarho-moguli”, pe de alta, covarsitoarea majoritate a populatiei condamnate la saracie si neputinta. Demagogia politica si mostenirea comunista n-au permis, pana in clipa de fata, coagularea unui partid cu veritabile valente sociale. Vechii activisti de rangul al doilea, ajunsi la putere dupa caderea lui Ceausescu, aveau absolut orice vocatie, numai a democratiei si a „protectionismului social”, nu.
Obedienti, lacomi, lipsiti de caracter, ei asteptau doar stapanul in slujba caruia sa se puna. Ca se numea Iliescu, in perioada 1990-2004, ca se va numi Dinu Patriciu, Sorin Ovidiu Vintu sau Dan Voiculescu, incepand din acest moment, pentru ei n-are importanta. Vital e sa nu piarda accesul discretionar la pusculitele de partid.
Pe acest fundal, vor triumfa increngaturile capabile sa se prezinte drept aparatorii napastuitilor. In ordinea intrarii in scena, rolul ar putea fi adjudecat de PSD. Credibilitatea partidului e insa la pamant, acuzele de coruptie endemica n-au fost nici pe departe inlaturate, iar gesticulatia bezmetica a lui Geoana mai degraba indeparteaza decat apropie electoratul.
PD-ul - absorbit pana la uitarea de sine de razboaiele din interiorul coalitiei - n-a reusit sa contracareze schimbarea radicala de pe scena politica. Dintre partidele aflate inca la putere, ei, si nu liberalii sau udemeristii, au vocatia politicii de stanga. Ca sa fiu mai explicit, populismul programelor sociale a intrat pe alte maini. Premierul Tariceanu a fost foarte atent sa transmita mai ales mesaje ce denota grija pentru „cei multi” - inclusiv atunci cand cere retragerea trupelor romanesti din Irak. Sunt uimit ca PD-ul n-a sesizat aceasta subtila miscare.
Desi nedeclarata, alianta PNL-PSD (cu sprijinul preafericitilor „conservatori”) e cea care stabileste agenda publica. Multe din ideile liberalilor - ca sa nu mai vorbesc despre scurgerile spre presa - sunt transmise pe filiera pesedista. In aceste conditii, PD-ul e un partid etans izolat, a carui popularitate deriva din asocierea cu Traian Basescu. Astfel, si doar astfel, se explica atacurile salbatice impotriva presedintelui, desi tinta reala a colosalei diversiuni a oligarhilor sunt oamenii din PD.
In clipa de fata, partidul condus de Emil Boc sta bine in sondaje. Dar acest lucru nu poate dura la nesfarsit. Daca pedistii nu vin rapid cu o lovitura de imagine, s-ar putea ca vara fierbinte a lui 2007 sa-i gaseasca intr-o situatie mai putin infloritoare. Ea nu poate fi decat urgenta unificare cu liberalo-democratii lui Stolojan. Ar fi singura sansa de a contracara alianta perfect functionala PNL-PSD. Si chiar consfintirea realitatii de pe scena politica actuala.
La viitoarele alegeri, ar fi aproape firesc sa avem un partid liberal asociat cu unul de stanga, luptand impotriva altui partid liberal, asociat tot cu un partid cu vocatie de stanga, dar cu prestatie de centru-dreapta. Nimic mai logic, in perfecta ilogica a tricourilor monocolore purtate de politicienii romani, raspanditi aleatoriu pe la diverse echipe.
Recomandările noastre
