Horia Roman Patapivici: "Cine pierde? Pierd protagonistii interminabilei certe, impreuna. Cine castiga? Castiga cine ar fi trebuit sa piarda".
Oricine se lanseaza intr-o afacere isi calculeaza dinainte riscurile si isi estimeaza cu grija prezumtivele castiguri. Costurile afacerii nu se stabilesc numai in termeni de cheltuieli, ci si in termeni de pierderi, iar pierderile nu sunt intotdeauna doar materiale, fapt retinut de istorie sub vorba, atribuita lui Pyrrhus, regele Epirului, cu ocazia unei victorii impotriva romanilor (pentru care a fost felicitat): „Inca o victorie ca asta si suntem terminati”.
Lectia este ca victoriile care te desfiinteaza ori razboaiele pe care le poti castiga numai pierzand pacea trebuie evitate. De regula, desi razboaiele sunt angajate in vederea victoriei, purtarea lor se face in vederea pacii: aceasta este si sursa moralitatii lor, caci teama de a fi nimicit modereaza apetitul de a nimici, mai mult decat legile internationale ori prescriptiile morale (omul fiind ceea ce este). Rele cum sunt, razboaiele nu ar trebui incepute, daca tot sunt pornite, decat cu gandul de a le incheia cat mai avantajos, caci razboaiele care nu se poarta in vederea pacii, adica a compromisului, sunt de exterminare, iar acesta este raul cel mai mare.
Politica, fiind lupta pentru putere, este si ea un razboi si, ca atare, i se aplica cele spuse mai sus. Rationalitatea politicii este obtinerea compromisului rezonabil; irationalitatea ei este infruntarea fara scop plauzibil si impingerea luptei pana la exterminare, in conditiile in care nici una din parti nu are puterea sa o extermine pe cealalta.
Razboiul politic dintre premier si presedinte si-a atins deja irationalitatea perfecta. Oricare ar fi fost scopurile celor doua parti si oricat de rationale, la inceput (si luate separat), ele si-au pierdut de-acum plauzibilitatea, deoarece este evident ca nici una din parti nu isi poate atinge scopurile, daca acestea ar fi in interesul societatii, fara sprijinul celeilalte (isi pot atinge fara concurs mutual numai scopurile indiferente sau contrare binelui comun).
Pe de alta parte, daca scopurile proclamate de cele doua parti ar fi atinse, felul in care e dusa lupta le-ar vaduvi de toata valoarea lor, iar prin modul in care sunt revendicate ca justificare a atacurilor le este rapita si legitimitatea pe care o aveau initial. In plus, lupta politica dintre premier si presedinte a incetat sa mai fie un duel in vederea promovarii unor scopuri cu care eventual societatea s-ar fi putut identifica: a devenit un razboi de exterminare.
Or, a impinge lupta spre exterminare este de doua ori irational: atat pentru ca deformeaza totul inca inainte ca totul sa fi fost deja pustiit, cat si pentru ca, nefiind integral posibila, muta sah-matul pe toata tabla de sah, blocand indefinit jocul politic. Daca deformarea datelor jocului politic altereaza deciziile actorilor, ducand la ratarea guvernarii si la neputinta parlamentului, blocarea jocului politic prin amanarea sine die a exterminarii nu va intarzia sa starneasca indignarea electoratului, pentru ca nicio politica nu poate avea decat justificarea binelui comun, iar binele comun e compromis prin logica sterila a exterminarii.
Cine pierde? Pierd protagonistii interminabilei certe: pierd impreuna, pentru ca nu pot castiga separat. In acelasi timp, pierd scopurile bune, deopotriva pentru ca se devalorizeaza intentiile prin care fiecare dintre ei ne explica gafele pe care nu pot sa nu le faca si deoarece principiile prin care isi justifica atacurile sunt contrazise de virulenta lor distructiva. Pierde societatea, intrucat toate sperantele legate de „revolutia portocalie”, care au facut din alegerile din 2004 o sarbatoare nationala, tind sa se transforme de la o zi la alta in dezamagirea care a pecetluit definitiv soarta CDR. Pe scurt, pierde cine ar fi trebuit sa castige.
Cine castiga? Castiga PSD, pentru ca i s-a oferit ocazia sa reinvie din cenusa care, pana la acest prilej nesperat, se identificase cu namolul in care il zvarlise judecata electoratului, la alegeri. Castiga PRM, pentru ca sprijinul sau, in ciuda huliganismului parlamentarilor si a extremismului sefilor sai, a devenit indispensabil in parlament atat planurilor PSD de a-l suspenda pe presedinte si de a face ordine abuziva in guvern, cat si duplicitatii PNL, in lupta sa cu presedintele.
Castiga Dan Voiculescu, care, din subsolul abisalei sale mediocritati, a ajuns sa faca si sa desfaca agenda publica, cu o nerusinare careia nici lipsa de legitimitate parlamentara, nici trecutul necurat, nici verdictul de informator, nici ampla manipulare prin presa la care se deda nu ii pun vreun bemol. Pe scurt, castiga cine ar fi trebuit sa piarda. Daca nu va invinge nimeni, acest sah-mat continuu ne va ruina. Iar daca va invinge cineva, oricare din victorii ne va ruina pe toti. Oricine va primi felicitarile, infrangerea va fi a tuturor.
Recomandările noastre
