Era în vara anului 1971, eram student, făceam practica sociologică la Piteşti, tocmai apăruseră nefastele "Teze din iulie" menite să re-stalinizeze cultura românească.
Începea noua glaciaţiune ideologică şi politică. Le-am citit şi am izbucnit în râs, împreună cu colegii mei, între care Călin Anastasiu şi Alin Teodorescu. "Veţi vedea curând că nu e nimic de râs", ne-a avertizat o profesoară care apucase demascările din anii '50. Nu s-a înşelat. La fel, nu este nimic de râs în aiuritoarele directive emise de Andrei Marga. Mai nou, a ajuns să ceară funcţionarilor ICR să se transforme în poliţişti ai gândirii, să depisteze orice urmă a ceea ce, într-o scrâşnită limbă de lemn, documentul emis de conducerea institutului numeşte "minimalizarea valorilor româneşti". Intrăm în zona buimăcitoare a mentalului de tip chişinevschian, demonizant şi stigmatizant. Nu mi-aş fi putut imagina vreodată că un istoric al filosofiei europene precum Andrei Marga se va preta la o asemenea negare a tot ce înseamnă tradiţia maioresciană din cultura românească. Se răsucesc în mormintele lor E. Lovinescu şi Ion Negoiţescu, Stefan Augustin Doinaş şi Monica Lovinescu, Matei Călinescu şi Virgil Ierunca, Noel Bernard şi Vlad Georgescu, N. Steinhardt şi Alexandru Paleologu, Alice Voinescu şi Lucian Raicu, Mihail Sebastian şi Alexandru George. Limbajul scremut al directivelor profesorului Marga este acompaniat de numiri şi revocări care te lasă fără cuvinte. Directoarea ICR din Varşovia, Sabra Daici, admirată de personalităţile cele mai importante ale culturii din acea ţară, este înlocuită, fără nicio explicaţie, cu o doamnă secretară poate cumsecade, dar fără urmă de expertiză în domeniul diplomaţiei culturale. Mă abţin să vorbesc despre alte cazuri. Totul se petrece fără noimă, absurd, improvizat şi arbitrar. Nu există o strategie în afara plăcerii de a distruge tot ce s-a creat vreme de peste şapte ani. În locul filosofiei pluraliste şi moderne a echipei precedente, se oferă magma indigestă a noului obscurantism. Nu văd nicio diferenţă între directivele Secţiei Externe a PCR şi ale Securităţii date directorilor de biblioteci româneşti în anii ‘80 şi cele izvorâte acum din subconştientul profesorului Marga. Din câte ştiu, după 1985, aceşti directori erau ofiţeri de securitate. Au fost oare reactivaţi? Vor deveni directori de departamente la ICR? La ceasul pontocratic, ICR se transformă în Minister al Adevărului, în organism de partid şi de stat însărcinat cu difuzarea "informaţiilor cuprinzătoare şi edificatoare", deci a liniei oficiale dictate de cei care decid ce este şi ce nu este cu adevărat "patriotic". Adio dialogului cultural dezinhibat, adio experimentului inovator, revenim la Nicolae Moraru, la Redacţia Publicaţiilor pentru Străinătate, la "Glasul Patriei" şi alte asemenea jalnice oficine propagandistice. Mă întreb dacă aceste directive chiar sunt scrise de profesorul Marga ori avem de-a face cu o impostură, cu o glumă macabră, şi dacă autorul real se numeşte, să spunem, Dinu Săraru, Dan Zamfirescu, Ilie Bădescu ori vreun alt protocronist la pensie. Odată cu numirea în funcţie a lui Andrei Marga, ICR nu mai are nimic de-a face, ca viziune şi priorităţi, cu ceea ce a fost până acum câteva luni. Noul ICR este de fapt revenirea nu la Fundaţia Culturală Română condusă de Augustin Buzura, ci la Institutul pentru Relaţii Culturale cu Străinătatea din anii comunişti. Un centru propagandistic menit să afirme "adevăratele valori româneşti", definite în chip pompierist. Revin fantomele? Nu văd nicio diferenţă între directivele Secţiei Externe a PCR şi ale Securităţii date directorilor de biblioteci româneşti în anii ‘80 şi cele izvorâte acum din subconştientul profesorului Marga
Recomandările noastre
