Sorin Ionita: "Ce are Europa special, in afara de prosperitate si stabilitate, care o face sa ramana centrul natural al turismului si culturii globale?"

Plaje, munti si metropole cosmopolite exista peste tot, iar unele sunt chiar mai exotice decat ceea ce poate batranul continent sa ofere. De unde vine atunci marea diversitate a spatiului european, care ca teritoriu insumat este doar un pic peste Vestul Mijlociu american, precum si impresia de solida inradacinare istorica pe care o degaja?

Desigur, ruralul conteaza, iar acesta este aici dens si multicolor. Atata doar ca nu mai sta de multa vreme pe picioarele proprii, ci traieste din subventii, ca un muzeu in aer liber in care locuitorii sunt platiti ca sa nu plece, lasand in urma o suburbie-dormitor. Si, oricum, proportia acestor cetateni-exponat scade odata cu dezvoltarea, reprezentand azi mai putin de 10% in UE.

Nu, ceea ce este cu adevarat specific Europei este reteaua extraordinara de orase mici, cuprinzand mai bine de 20% din populatia continentului, precum si unele dintre cele mai dinamice intreprinderi industriale sau de servicii, universitati si centre de cercetare.

Nici in America (Nord sau Sud), nici in Asia nu exista ceva similar, dupa cum au cazut de acord participantii la recenta conferinta anuala a Asociatiei de Studii Regionale tinuta la Lisabona.

Iar cine citeste o istorie a urbanismului ramane uimit cat de stabila a fost aceasta retea de mici centre zonale: dimensiunea lor a variat, dar aparitiile si disparitiile complete au fost exceptii, iar lista este cam aceeasi ca la inceputul Evului Mediu.

Timp de un mileniu, orasele mici ale Europei au fost coloana sa vertebrala, coaguland ruralul din jur si oferind satelor piete de desfacere, servicii si un centru de gravitatie.

Asa se face ca formidabilele orasele ale Europei sunt depozitarul unei bune parti din memoria ei culturala si din rezerva de competitivitate, franand astfel tendinta, vizibila in Lumea a Treia, catre megalopolisuri neguvernabile.

Nici diferentialul de venituri nu e asa pronuntat ca acolo, iar un tur al Europei nu este complet daca ai vazut doar capitalele, muzeele nationale si cine stie ce accidente curioase de teren, ca prin alte parti. Nimeni nu a inteles Franta, Germania sau Italia pana n-a petrecut ceva timp prin targurile lor de provincie, care sunt, datorita infrastructurii impecabile, deopotriva traditionale si globalizate. Cele mai bine cotate universitati europene ale momentului, Oxford si Cambridge, sunt ambele situate in centre urbane de rangul doi.

In Romania, situatia nu se prezinta din pacate prea europeneste astazi. Categoria oraselor mici (non-municipiile, cam 200) a fost una agresata sever sub comunism: fie prin neglijarea totala a infrastructurii si descurajarea constructiilor private, singurele de calitate aici, unde marile ansambluri construite sunt criminale; fie prin implanturi industriale si de blocuri execrabile, care au transformat vechile targusoare din Regat, sau burgurile mostenite de la germani, in ghetouri monoindustriale.

In plus, atat inainte de 1989, cat si dupa s-au facut mari presiuni pentru ca toate comunele mai mari sa fie declarate orase, intr-o goana prosteasca dupa prestigiu care n-a adus rezidentilor niciun beneficiu, ci doar impozite crescute. Iar daca e sa fim corecti, aceeasi problema o au si „municipiile esuate” de la noi: le stiti, acele aglomerari de blocuri sovietice trantite in mijlocul unui sat mai intins, care se agata cu disperare de una-doua fabrici neviabile, unde nu se intampla nimic, iar tinerii abia asteapta sa-si ia talpasita.

Pericolul acum pentru orasele mici ale Romaniei este sa cada la mijloc intre programele UE, dupa cum se cam profileaza: investitiile mari, din Fondul de Coeziune, vor merge catre proiecte nationale si, eventual, municipii; Fondul de Dezvoltare Rurala, de departe cea mai consistenta felie, catre comune; iar restul, in special Programul Regional, va avea painea si cutitul la nivel de judet. Sunt curios ce procent va ajunge finalmente in proiecte de regenerare urbana in orase mici, aflate in competitie cu municipiile.

Poate ca o parte din aceste centre insamantate artificial in ultimele decenii nu vor rezista si vor redeveni comune; n-ar fi o tragedie. Dar celelalte, in special cele care existau deja in anii ‘30, probabil ca sunt viabile si au nevoie sa fie bagate in seama. Pentru ca in civilizatia de tip european nu satul a aparut inaintea orasului, cum crede de obicei lumea, ci invers, iar o zona rurala prospera n-a putut exista niciodata fara un mic orasel in apropiere.