Prăbuşirea sub zece la sută a încrederii electoratului în PDL, principalul partid de guvernământ, era, fireşte, de aşteptat.
PDL a avut proasta inspiraţie să câştige ultimele alegeri şi s-a văzut în situaţia de a conduce România în una dintre cele mai triste perioade din istoria ei. A fost silit, de fapt, să se sinucidă politic prin aplicarea unor măsuri de austeritate extrem de nepopulare, care-au mers dincolo de limita de suportabilitate a unei populaţii sărăcite şi disperate.
O sinucidere patriotică, ai spune, un gest care poate părea eroic din partea guvernului actual, dacă n-ai şti că nu a existat nicio clipă vreo alternativă. Oricine-ar fi fost prins la putere ar fi făcut exact acelaşi lucru. Principalul susţinător al acestui partid, şi principalul pilon al puterii actuale, preşedintele Băsescu, este în această clipă la fel de neputincios. Nu sunt soluţii, nu sunt alternative. Paiul de care ne agăţăm, cu disperarea înecatului, este Fondul Monetar Internaţional. Până şi Patriciu, dac-ar conduce ţara, tot la el ar apela. E o situaţie care arată impotenţa clasei noastre politice, nulitatea ei de fond. Când nu ai altă soluţie decât una venită dinafară, nu te poţi numi un stat funcţional.
Vina lui Băsescu, de-a lungul întregii sale perioade de guvernare, nu este una de principiu. Băsescu a făcut, în general, ce trebuia făcut, ce se aştepta de la el. A condamnat comunismul, a dat drumul la dosarele Securităţii, a dus o politică externă plauzibilă. Vina sa e că a crezut că o ţară se poate conduce ca un vapor, de către un singur comandant. Neputinţa sa de a lucra în echipă, de a găsi soluţii de compromis care să fluidizeze viaţa politică, a contribuit la războiul total de azi.
N-aş spune că sunt grozav de trist pentru prăbuşirea în sondaje a puterii. Cred că o merită în mare măsură. Dar aş accentua că ea nu s-a produs datorită unei creşteri reale a opoziţiei. Opoziţia pare să aibă procente mari de încredere doar pentru că puterea şi le-a pierdut pe-ale ei. De fapt, şi în realitate, nici PSD, nici PNL n-ar depăşi zece la sută dacă populaţia ar fi întrebată în privinţa lor. Adevărul e că întreaga clasă politică s-a prăbuşit în ochii populaţiei, şi asta se va vedea la următoarele alegeri, când absenteismul va fi probabil uriaş.
Dacă în privinţa PSD-ului n-am avut niciodată vreo iluzie (şi cred că şi azi, ca şi acum zece ani, ca şi acum douăzeci, cine votează cu PSD-ul votează pentru înapoierea României, pentru rămânerea ei într-un cerc al corupţiei şi-al nostalgiilor securisto-nomenclaturiste), PNL, în schimb, m-a umplut de amărăciune în ultimii ani. Căci la liberali am ţinut foarte mult, am crezut în doctrina lor, am fost chiar pe punctul de intra în rândurile lor (slavă Domnului că n-am făcut greşeala de a mă înregimenta politic!), şi cu atât mai frustrantă, mai şocantă şi mai întristătoare a fost pentru mine devierea lor de la liberalism, cârdăşia cu socialiştii, pactul cu Marele Mogul, decavarea rezervelor naţionale. Şi, de curând, defilarea lor în frunte cu figuri politice nule şi neavenite ca Antonescu sau Orban. În acest fel, singura speranţă a României s-a fâsâit jalnic şi, din speranţă, a devenit pericol.
Cum se vede şi zilele acestea. Legat la ochi şi condus de mână de acelaşi Crin Antonescu, PNL refuză să meargă la consultările de la Cotroceni în privinţa acordului vital cu FMI. Acest fapt este împotriva interesului naţional care cere conciliere şi respectarea instituţiilor statului. Aici nu e vorba nici despre demnitate, nici despre principii, nici despre orice altceva. Pur şi simplu, Antonescu continuă să impună partidului monomania sa antibăsesciană. Piară ţara, distrugă-se tot ce se poate distruge, el îşi face ambiţul. Moare cu Băsescu de gât. De mare mirare e, pentru mine, că liberalii îi acceptă hachiţele şi băţoşeniile cu o umilinţă de ostatici, că aprobă ca-n marea adunare naţională paranoia ridicolă a acestui om.
Visez la o vreme în care, aşa cum Baconschi încearcă reînvierea ideii democrat-creştine (dispărute la noi o dată cu PNŢ-ul de altădată) în interiorul PDL, să apară şi în interiorul PNL un politician de forţă, care să reîntoarcă partidul către ideea liberală, abandonată azi cu desăvârşire. Nu văd, în acest moment, vreunul capabil de acest lucru.
Până atunci, PNL rămâne o siglă goală, la adăpostul căreia servilismul de partid a proliferat până la dimensiunea unei mici dictaturi. Păcălit de sondaje, Crin Antonescu se şi vede preşedin tele României. Aşa s-au văzut şi Năstase, şi Geoană înaintea lui. Dar socoteala de-acasă rareori se potriveşte cu cea din târg...
Recomandările noastre
