Mircea Mihaies: "Desi m-am plasat initial in tabara celor mai degraba sceptici, astazi cred ca o lege a lustratiei ar fi bine-venita".

Inteligent conceputa, ea ar reusi sa miste bolovanul incompetentei, furtisagurilor, coruptiei si nesimtirii unei administratii intesate cu activisti, securisti ori militieni.

Amnezici si derutati, intelegem prin „nomenklatura” doar guralivii si flecarii care bantuie ecranele televizoarelor. Dincolo de parlament si aparatul guvernamental, administratia geme insa de pierde-vara, de ciubucari, santajisti si manglitori.

Se incovoaie prefecturile si primariile sub pestilenta cozilor de topor ce-au supravietuit comunismului. O lege a lustratiei ar aduce o pala de aer proaspat in acest mediu infectat de microbii minciunii, aranjamentelor de clan si hotiei pe fata.

Pe fondul discutiei despre marirea pensiilor - mai mult decat bine-venita, o spun ca unul inconjurat de rude si vecini de varsta a treia aflati la limita subzistentei -,  o lege a lustratiei ar oferi si posibilitatea largirii surselor de finantare.

Daca tot ne conduc „egalitaristii” din PSD, macar sa ne conduca pana la capat. Sunt intru totul de acord cu ideea Grupului pentru Dialog Social de a cere plafonarea salariilor gigantice ale securistilor si activistilor, dupa modelul aplicat in aproape toate tarile postcomuniste.

In afara noastra si a Rusiei, unde raportul intre pensia medie si cea a securistilor este de sapte la unu (!), regimurile democratice de dupa 1990 au stiut sa-i puna pe monstrii din aparatul represiv la locul ce li se cuvine.

S-a mai scris pe aceasta tema, dar Frontul Salvarii Nomenklaturii si Securitatii pare a fi singurul organism care functioneaza impecabil in Romania, indiferent de nuanta echipei de la guvernare.

Nimeni, de la asociatiile revolutionare la tinerii liberali, conservatori sau pesedisti, n-a avut curajul sa ia o initiativa in acest sens. De ce? Pentru ca, prin comportament, aspiratii si metehne junii politicieni reproduc, la nivelul anului 2007, modelul activistilor de-acum treizeci-patruzeci de ani. A, daca e sa scoata din sediu o institutie precum Grupul pentru Dialog Social,  percuteaza imediat.

Insiruiti disciplinat in spatele cate unui Radu Campeanu (aceasta sinistra masinarie a demagogiei, care a tradat cauza liberala ori de cate ori s-a ivit prilejul, de la garantarea dreptului lui Ion Iliescu de a candida pentru sefia statului, in 1990, pana la actiunea tipic bolsevica de a da pe mana utecistilor o cladire in care s-au aparat mai multe idei liberale decat e capabil dl Campeanu sa duca), a unui Costica Canacheu (un fel de sculer-matriter al politicii, reprofilat pe post de Rica Venturiano ambetat de amorul pentru propriul ego disproportionat) sau a Olgutei Vasilescu (varianta bruna a femeii Buruiana-Aprodu), ei se grabesc sa puna umarul la inca unul din abuzurile ce brazdeaza periodic cerul murdar al vietii politice romanesti.

Securistii, militienii, ofiterii de contrainformatii din armata, activistii platiti ai partidului comunist isi taraie arogant burtile, in totala impunitate, prin fata celor pe care i-au nenorocit in lungi decenii de abuzuri si jafuri la drumul mare. In logica stramba a Romaniei, criminalii dantuie draceste pe mormintele victimelor, ba chiar sunt platiti regeste pentru asta.

Zecile de milioane de lei incasate lunar de alde Plesita ori activistii de teapa lui Stefan Andrei, Niculescu-Mizil ori Eugen Forescu (daca nu cumva acesta din urma si-a luat definitiv talpasita, savurandu-si linistit pensia in America, tara ale carei valori le-a terfelit cu o ura crancena) ar constitui o sursa de suplimentare a pensiilor dezmostenitilor care au dus mereu greul acestei tari.

Veti spune ca sumele sunt nesemnificative, ca banii adunati de la cei optzeci-nouazeci de mii de ex-securisti, ex-ofiteri si ex-activisti n-ar acoperi nevoile milioanelor de batrani flamanzi. Perfect adevarat. Dar daca unui singur pensionar i-ar merge mai bine, inseamna ca ne-am atins scopul. In actele de acest gen exista si o serioasa  componenta pedagogica.

Ar scadea presiunea, din ce in ce mai vizibila, a actualei nomenklaturi asupra bugetului. Avantajele autovotate intr-o veselie, incadrarea preferentiala si modalitatile diferite de calculare a pensiilor pentru cei trecuti prin fotoliile de parlamentar ar aparea mai putin „definitive” decat par acum. Iar democratia n-ar avea decat de castigat.

Am demonstra ca ea inseamna cu totul altceva decat rapacitatea haitelor de nesimtiti avand intr-o mana busola ce indica nordul fisicurilor cu bani, iar in cealalta hangerul pregatit sa sfasie pe orice se opune lacomiei animalice care le desfigureaza chipurile.