Tot amân să vorbesc de proiectul de bulevard Buzeşti-Uranus, deşi el face valuridelunidezileîn ONG-ismul bucureştean, pentru că apar mereu priorităţi de actualitate.
Dar vine un moment când toată lumea trebuie să înceapă să strige mai tare şi pe teme de dezvoltare urbană, deoarece lăsaţi de capul lor, edilii bucureşteni o cam iau razna.
Nu sunt arhitect de meserie, aşa că mă bazez pe concluziile unora care sunt, precum colegii de la www.spacesyntax. ro şi http://idei-urbane. blogspot.com/2011/01/buzestiberzei- uranuso-concluzie.html. Însă nici nu trebuie să fii mare specialist ca să realizezi că, după o perioadă de câţiva ani de gestaţie tăcută, în iarna asta au pornit în trombă lucrările la cel mai mare proiect de reconfigurare a Bucureştiului din anii’ 80 încoace. Oficial el se cheamă "dublarea diametralei Nord-Sud - Buzeşti-Berzei-Uranus", dar neoficial poate fi numit bulevardul Magheru 2, pentru că are aceeaşi amploare şi ambiţie. Iar acest proiect ameninţă să se transforme într-un mare eşec de planificare comunitară.
Problema e că ceea ce era potrivit într-un context, numai este în altul: desprăfuirea unor planuri din anii ’30, cu care cochetase la un moment dat şi Ceauşescu - mare amator de defrişat cartiere istorice ce nu-i spuneau nimic, în favoarea unor bulevarde-canion care se văd mişto din elicopter- dar pe care n-a mai apucat să-l pună în practică, nu este soluţia pentru secolulXXI. De câteva decenii, urbanismul în lumea civilizată a regăsit scara umană, valoarea vechiului ţesut urban a cărui funcţionalitate s-a verificat în secole. Capitalele europene cele mai atractive astăzi(deci, competitive investiţional) sunt cele care recuperează creativ zonele vechi "cu caracter", reţeaua de străzi mici, locurile cu funcţiuni diverse şi amestecate, toate puse în valoare de o infrastructură ce prioritizează, în ordine, pietonul, bicicleta, transportul în comun şi abia apoi maşina.
Demolarea zonei interesante din jurul Pieţei Matache, deşi nu toate clădirile de acolo erau monumente, pentru a pune în loc nu se ştie ce, nu se ştie când, în afară de un culoar auto cupatrubenzi, este exact genul de eroare la care Occidentul a renunţat de douăzeci-treizeci de ani, când a observat că, la fel ca în Bucureşti astăzi, indiferent cât ai trage de ele în lateral, străzile şi pieţele devin sufocate demaşini, fie în mers, fie parcate. Din păcate, urbaniştii noştri cu putere de decizie au rămas cantonaţi în vremea tinereţiilor, când mai aveau poate timp să citească vreo carte, că de atunci încoace aufostprea ocupaţi să facă PUZ-uri cu derogare pentru diverşi peşti imobiliari.
Primarii în succesiunea Băsescu- Videanu-Oprescu au fost fie neinteresaţi de subiect, fie prea nesiguri pe ei pentru a pune piciorul în prag şi a opri pe dinozaurii din Comisia Tehnică de Urbanism (CTUAT) să ne servească modernizarea prin demolare, idee estetică databilă pe la 1960. Pe vremea lui Videanu, împinsă de la spate de ONG-uri, primăria a vehiculat la un moment dat planul de a introduce taxă de acces auto în zona centrală a Capitalei, pentru a raţionaliza traficul şi a încuraja transportul alternativ. Însă politicienii locali au dat repede îndărăt, speriaţi să nu devină cumva impopulari chiar în ajun de alegeri.
Acum am luat-o invers, adică aducem maşinile şi mai abitir în centru. Iar continuitatea actualului proiect cu epoca lui Ceaşcă nu e una forţată. De fapt primul tronson al noului bulevard a fost atunci iniţiat, între Piaţa Victoriei şi Polizu. Este suficient să te uiţi ce mizerie arhitectonică a apărut în acel spaţiu destructurat, sub atenta păstorire a instituţiilor municipale şi experţilor urbani, ca să înţelegi cum va fi şi restul noii străzi: nişte parcele meschine pe care diverşi privaţi ridică blocuri-zarzavat ce stau să cadă peste trotuare, alternând cu spaţii virane prin care se vede că dincolo de frontul de clădiri de la stradă s-a ales praful. Dacă atâta ne-a dus pe noi capul să facem pe acea ciozvârtă de stradă, cine garantează că va fi mai bine pe restul de 75% din traseu?
Dar s-ar putea să greşesc, în sensul că tot ce am spus mai sus prezumă doar neprofesionalism, pe fond de bune intenţii. Este însă posibil să nu fie aşa, iar lipsa de transparenţă şi gafele juridice cu care este împins înainte proiectul Buzeşti- Uranus să ascundă şi alte lucruri. În fond, conflictul de interese între membrii CTUAT nu este o noutate (în sensul că seara fac proiecte private la firmă, iar ziua mi le avizez la primărie), iar actualele exproprieri merg pe alocuri mult în lateral faţă de cât este strict nevoie pentru anunţata lărgire a străzii. N-ar fi prima oară când ne aruncăm în lucrări de amploare fără studii făcute ca lumea, fără consultări, fără să se spună oamenilor ce va veni în loc după demolări, în afară de artera rutieră cea nouă. Urbanismul de trei lei, cu dedicaţie, pare să aibă viaţă lungă în România.
Recomandările noastre
