Convenţia naţională a PDL s-a sfârşit cum e mai rău pentru spectacolul de presă: într-un anticlimax, deşi corespondenţii au făcut tot ce se putea ca să scoată nişte ştiri de unde nu erau, trăgându-i pe participanţi de limbă, de cravatele mov şi de ce mai apucau.

Dacă a ajuns vestimentaţia Sulfinei Barbu să ocupe minute în şir de comentarii, vă daţi seama ce mare a fost disperarea de a umple cu ceva minutele de satelit plătite.

Noroc că afacerea Strauss-Kahn a mai înviorat redacţiile, demonstrând, ca şi în cazul Assange, că dacă ai porniri "de cuceritor, nu de violator", e bine totuşi să nu le dai frâu în ţări anglo-saxone sau scandinave, unde justiţia nu gustă fantezii BDSM cu vânătăi. Conspiraţioniştilor noştri (şi dlui Frunda) le-a căzut probabil falca văzând luat pe sus şi încătuşat pe şeful finanţei mondiale, care se presupune că învârte ţările pe degete, de nişte poliţişti municipali americani, în văzul televiziunilor globale. Dl Strauss Kahn ar face bine să angajeze câţiva românaşi analişti care să convingă lumea că povestea e înscenată de ticălosul Sarkozy (împreună cu, bineînţeles, Băsescu); şi s-o angajeze şi pe avocata Alice Drăghici, just in case.

Aşadar, la congresul PDL n-a fost vreo surpriză, nici accident, totul petrecându-se previzibil. Anume, Boc a câştigat detaşat, dar nici Blaga n-a pierdut, că, dacă secretar general s-a ales colegul Ioan Oltean, care-i marea diferenţă? Partidul se poate lăuda în faţa cârcotaşilor că mulţi baroni cu state vechi au dispărut din generosul grup de vicepreşedinţi, care s-a înnoit substanţial, s-a feminizat şi chiar a întinerit, prin retragerea (la umbră, desigur) a unora din vechea gardă, cum a recomandat dl Valeriu Stoica. Doar că nu e clar marele progres calitativ dacă pe locul ocupat odinioară de Berceanu, să zicem, stă acum primarul Scripcaru; Falcă n-a ajuns lider de partid, cum se specula frenetic cu ceva timp în urmă, dar a ajuns vicepreşedinte omul lui, ministrul Igaş; şi tot aşa.

Există acum şi Frunzăverde, şi Roberta Anastase; şi Flutur, şi Paleologu; şi Pinalti, şi Monica Macovei.

A fost un congres în urma căruia sau schimbat nişte oameni, cel puţin la vedere, dar, ca şi în celelalte partide, a triumfat nevoia de compromis între tabere. Iar ca orice compromis, el presupune nişte sacrificaţi. S-a considerat, probabil corect, că unii care s-au zbătut mult precum Raluca Turcan sau ministrul Funeriu, sunt prea tineri şi legaţi de partid ca să înceapă disidenţe, deci pot fi amânaţi pentru tura următoare.

Mai puţin explicabilă este absenţa lui Mircea Toader, om ţapăn ce trage plugul partidului la arătură în teritoriu, abilităţi cruciale în anul electoral 2012, dar în viaţă sunt şi accidente. Oricum, e clar că multe clarificări s-au amânat până după alegeri. Cele generale, vreau să zic - chiar dacă localele ar fi pierdute dezastruos de PDL (ceea ce nu e sigur) se va spune că e prea scurt timpul până la scrutinul naţional şi că nu se schimbă generalii în mijlocul bătăliei.

Sau, mă rog, se va spune altceva, mai fresh şi mai amuzant, sarcină pe care pare fericit s-o îndeplinescă jovialul dl Paleologu, persoană ce şi-a valorificat impecabil brandul de nume. Ca să fac şi eu o predicţie aiurea, totuşi, surpriza adevărată poate să vină după congres, dacă Boc va demisiona (ceea ce mă îndoiesc), fiind înlocuit în funcţia de premier de un tehnocrat, dar altul decât toţi cei ale căror nume se vehiculează acum. Că aşa e Băsescu, îi plac surprizele.

Partidului i-ar face bine, nu doar ca PR în afară, dar chiar în interior, dacă tehnocratul acela ar fi atât de puternic încât să închidă din ţevile prin care se alimentează clientelismul. Dar asta ar antagoniza partidul pe termen scurt şi, fără susţinerea sa, nu văd cum guvernul mai poate împinge înainte programul de reforme agreat cu FMI, în special impopularele restructurări ale companiilor de stat. Impopulare nu doar în rândul publicului, pe care opoziţia îl va bârâi zi şi noapte cu stafia privatizării (inclusiv liberalii, ceea ce e un pic ironic, dar să nu ne facem că nu ştim explicaţia), dar chiar în rândul activul PDL. Nu văd marii baroni ai partidului, chiar fără funcţii oficiale, stând cu mâinile în sân şi lăsând să le plece din poală industria energetică, pădurile, apele, poşta sau alţi prestatori de servicii.

Un semnal recent al tensiunii la acest ceas de cumpănă îl constituie încercarea eşuată de a pune doi vicepreşedinţi noi la CEC. În urma microscandalului declanşat de propunerea Ministerului de Finanţe ca pe un asemenea post să intre fiul prefectului de Cluj, episodul a fost imediat ştampilat "politizare". O fi fost; atâta doar că până una-alta tipul în chestiune avea un CV beton, cu studii pe bune în străinătate la care mulţi din liderii certificaţi ai sectorului pot doar visa.

Deci nu ştim ce o fi fost aici: politizare urâtă; sau reacţia reflexă contra intruşilor a grupului relativ închis şi cu origini în SIE care a păstorit după revoluţie sistemul bancar românesc (una peste alta, destul de bine, să recunoaştem), care i-a montat candidatului diverse articole defăimătoare prin gazete? Judecând după acest caz cu dus-întors, promisa reformă a administraţiei marilor companii de stat nu va fi o treabă uşoară.