În acest moment, filiala Argeş are aproape 11.000 de noi membri, toţi aceştia având adeziuni noi. Mircea Andrei are o activitate bogată ca magistrat, jurist şi cadru universitar. Ca experienţă politică, acesta a ocupat, în 2003, funcţia de vicepreşedinte al PNL Sector 3, în 2007 a ajuns preşedinte al filialei Sector 3 a PDL şi, în acelaşi an, a ocupat funcţia de prim-vicepreşedinte al Organizaţiei PDL Bucureşti. De sâmbătă, acesta are misiunea de a pregăti organizaţia PDL în scopul câştigării alegerilor din 2012, lucru nu tocmai uşor, ştiindu-se că Argeşul a fost şi este unul dintre fiefurile social-democrate.

"Minciuna şi populismul vor duce PSD la pierzanie!"

Noul preşedinte al PDL Argeş i-a catalogat ca fiind ipocriţi pe social-democraţii care aruncă anatema corupţiei pe principalul partid aflat la guvernare. "De multe ori, cei de la PSD nu se uită în ograda lor. Acesta este nivelul PSD. Minciuna şi populismul nu îi va duce la victorie, ci la pierzanie, în 2012. Uşor-uşor, oamenii îşi vor da seama că doar prin vorbe goale nu pot conduce un judeţ sau o ţară", a declarat senatorul Andrei.

Contre între Blaga şi Boc

La conferinţa de alegeri de sâmbătă au participat toţi ,,greii" din conducerea centrală a Partidului Democrat Liberal: Emil Boc, Elena Udrea, Vasile Blaga, Sulfina Barbu, Roberta Anastase, Traian Igaş sau Florin Popescu (preşedintele CJ şi al PDL Dâmboviţa, bun prieten cu Mircea Andrei). Dincolo de criticile aduse USL, cei 500 de pedelişti din ţară au asistat şi la mici contre între Vasile Blaga, secretarul general al PDL, şi Emil Boc, cel care deţine preşedinţia partidului în acest moment. După cum se ştie, cei doi îşi vor disputa, peste două luni, şefia PDL.

Vasile Blaga: "Dacă se schimbă şeful, partidul merge mai departe!"

"Dacă nu vom câştiga alegerile locale, degeaba ne culcăm pe o ureche, pentru că le vom pierde şi pe cele generale. În ceea ce priveşte forţa partidului şi efectele unei posibile schimbări, vă pot spune că, în 2001, atunci când domnul Traian Băsescu a câştigat şefia Partidului Democrat în defavoarea domnului Petre Roman, din partid nu au plecat decât domnul Roman cu secretara, doamna Simona Marinescu, care a plecat în Irak, plus alte două persoane! Indiferent de concurenţa pentru vreo funcţie în cadrul partidului, eu în PDL am numai prieteni. Adevăraţii adversari sunt în PSD şi PNL!".

Emil Boc: "Vom asigura relansarea economică!"

"PSD poate fi bătut în Argeş, aşa cum a fost bătut în Dâmboviţa, Dolj sau Arad. Noi vom asigura relansarea economică şi vom asigura o administraţie eficientă, atât la nivel naţional, cât şi local!"

"USL, o căruţă cu doi ponei!"

Iată care au fost cele mai interesante declaraţii, de la conferinţa de sâmbătă:

  • Florin Popescu, preşedintele CJ şi al PDL Dâmboviţa: "USL arată ca o căruţă trasă de doi ponei, Crin şi Ponta, iar Felix este vizitiul!"
  • Sulfina Barbu: "Dacă tot vorbim de USL, în ultima vreme domnul Crin Antonescu este pe toate posturile de televiziune, făcând, probabil, concurenţă Columbenilor, lui Pepe şi doamnei Zăvoranu! Probabil de aceea se şi trezeşte la ora 12.00, iar dumnealui mai vrea să fie şi preşedintele României!"
  • Traian Igaş: "Şi Aradul, de unde vin eu, era un judeţ roşu, Până în 2004. Printr-o bună organizare, am reuşit să schimbăm acest lucru… E important ca şi în Argeş să aibă loc o schimbare… Dacă PDL nu se afla la guvernare, România era în colaps!"
  • Elena Udrea: "Pentru unii a fost uşor să guverneze în perioade bune, din punct de vedere economic, când aveau mulţi bani la buget, pe care îi cheltuiau anapoda. Eficienţa unui guvern se vede în alocarea unor sume mai mici de bani, dar mai eficient, aşa cum am făcut-o noi. Românii văd acest lucru, iar în 2012 şi 2014, când deja va fi depăşită această criză, vom putea să stăm mândri în faţa lor!".