Şef de Secţie de la Penitenciarul Rahova, reţinut de DNA

Şef de Secţie de la Penitenciarul Rahova, reţinut de DNA

Subcomisarul Virgil Mihuţ este acuzat că le cerea deţinuţilor şpagă, pentru a le permite să deţină, ilegal, telefoane mobile, în celule.

Procurorii Anticorupţie urmează a-l prezenta pe Virgil Mihuţ în faţa judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti, cu propunerea de arestare preventivă, pentru luare de mită în formă continuată şi asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni. Potrivit DNA, care a derulat cercetările în colaborare cu Direcţia Generală Anticorupţie a Ministerului de Interne, în acelaşi dosar se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane. Subcomisarul Virgil Mihuţ a cerut şi primit mită, de la mai mulţi deţinuţi ai Penitenciarului Rahova, prin intermediul unor rude şi prieteni de-ai acestora, pentru a le permite să deţină obiecte interzise în celule, printre care telefoane mobile. Mihuţ, care era şef de secţie la Rahova, a comis faptele în perioada noiembrie - decembrie 2011.

Ne puteți urmări și pe Google News