Social
Secretul românului care a trăit 148 ani. Obiceiul care l-a transformat pe Maftei Pop în studiu de caz
Din cuprinsul articolului
În anul 1952, într-un mic sat din județul Cluj numit Osoi, se stingea din viață un bărbat despre care întreaga comunitate știa că „a fost acolo dintotdeauna”. Numele său era Maftei Pop. Conform datelor strânse ulterior de savanții români, acesta s-ar fi născut în 1804, traversând aproape un secol și jumătate de istorie.
Dacă cifrele sunt corecte, Maftei Pop nu a fost doar cel mai longeviv român, ci unul dintre cei mai longevivi oameni din istoria mondială. Cazul său a fost atât de tulburător, încât Ana Aslan, pioniera gerontologiei mondiale, s-a deplasat personal pentru a-l studia, încercând să înțeleagă cum un om care a dormit toată viața sub cerul liber a reușit să aibă o inimă de tânăr la peste 100 de ani.
De ce Maftei Pop nu a avut niciodată o casă și a dormit toată viața în șură
Maftei Pop nu a fost un om bogat, ba dimpotrivă. A trăit ca un „pribeag” binecuvântat de comunitate. Se mutase în satul Osoi pe când avea deja vreo 40 de ani, venind din Valea Loznei. Ceea ce i-a șocat pe cercetători a fost stilul său de viață nomad și spartan, Maftei neavând niciodată o casă proprie.
A dormit toată viața afară, în șuri, pe paie sau direct pe pământ, acoperit doar de un cojoc vechi, indiferent de gerul năpraznic al iernilor transilvănene. Această expunere continuă la factorii de mediu a fost considerată de Ana Aslan un factor cheie în „călirea” extremă a organismului său. Corpul său nu cunoștea confortul termic, ceea ce i-a menținut sistemul imunitar într-o stare de alertă permanentă și eficiență maximă timp de un secol și jumătate.
Regimul alimentar extrem de simplu care i-a susținut longevitatea
Cercetătorii care l-au examinat pe Maftei Pop spre sfârșitul vieții au notat că acesta avea o vedere excelentă și o dantură incredibil de bine păstrată. Regimul său alimentar era de o simplitate biblică. Maftei mânca rar și puțin, axându-se pe alimente integrale, neprelucrate.
Mămăliga rece și brânza de oaie reprezentau pilonii dietei sale zilnice. Laptele proaspăt era consumat direct de la sursă. Excesul lipsea complet din viața sa. Se spune că Maftei nu a fost niciodată văzut beat și nu a fumat niciodată, preferând în schimb să consume cantități mari de apă de izvor.
Ana Aslan a concluzionat că dieta hipocalorică, combinată cu un efort fizic susținut, Maftei muncind la pădure și cărând bușteni uriași la vârsta de 120 de ani, a prevenit instalarea aterosclerozei, inima sa funcționând impecabil până în ultimele zile de viață.
Sursă Youtube
Forța fizică ieșită din comun a unui om de peste 120 de ani
Oamenii din satul Osoi și-l aminteau pe Maftei Pop ca pe un om cu o forță herculeană. Legenda locală, confirmată parțial de examinările medicale, spune că la vârsta de peste 100 de ani, Maftei Pop încă mergea pe jos zeci de kilometri și lucra cot la cot cu bărbații tineri la munca câmpului.
Nu era un om înalt, dar era „făcut din fibră și os”. Profesorul I. Parhon, un alt nume important al medicinei românești, care l-a studiat, nota că Maftei nu prezenta semnele clasice de senilitate. Memoria sa era clară, putând relata evenimente de la jumătatea secolului al XIX-lea ca și cum s-ar fi întâmplat ieri. Această capacitate de efort fizic la o vârstă triplă față de media epocii rămâne, din punct de vedere medical, unul dintre cele mai mari mistere ale cazului său.
Sfârșitul simbolic al celui considerat cel mai bătrân român
Moartea lui Maftei Pop este la fel de simbolică precum viața sa. Se spune că bătrânul s-a stins la scurt timp după ce a fost mutat într-un spațiu închis, pentru a fi îngrijit mai bine. Obișnuit cu libertatea absolută și cu cerul liber, organismul său pare să se fi predat în momentul în care rutina asprimii a fost întreruptă.
Deși unii istorici privesc cu scepticism cifra de 148 de ani, considerând că ar putea fi vorba despre o eroare de transcriere în actele bisericești, posibil o confuzie între tată și fiu cu același nume, examinările clinice ale Anei Aslan au confirmat că Maftei Pop avea, din punct de vedere biologic, o vârstă mult peste un secol, fiind un exemplu viu al capacității de regenerare a corpului uman în condiții naturale.
