Secretul nazist al Carminei Burana

Secretul nazist al Carminei Burana

În ultimii 30 de ani, nu a fost zi în care spectacolul Carmina Burana să nu se cânte în vreun colţ de lume. Compusă în 1937 de celebrul compozitor german Carl Orff, opera s-a bucurat de un succes imens în ultimele şapte decenii, iar perioada sa de glorie e departe de a apune.

La Copacabana, în Brazilia, 100.000 de oameni s-au strâns pentru a urmări opera. La Londra, peste o săptămână, o sală de 18.000 de locuri va fi plină ochi.

Dar opera are însă şi un secret întunecat - trecutul nazist al compozitorului Carl Orff. Potrivit unui documentar lansat recent de regizorul Tony Palmer, Orff şi-ar fi vândut sufletul lui Hitler, al cărui slujitor a fost toată viaţa, informează The Independent.

Şocanta dezvăluire se face în documentarul "O Fortuna", care reconstituie viaţa lui Carl Orff din mărturiile celei de-a treia dintre cele patru soţii ale celebrului compozitor, Luise Rinser. Filmul va avea premiera duminică, la Londra.

Rentă de la Reich

Compozitorul s-a născut în 1895, în Bavaria. Se pare că Orff avea o bunică evreică, amănunt pe care l-a ţinut ascuns o mare parte a vieţii sale. În anul premierei operei, Carmina Burana a fost premiată de Partidul Nazist şi a primit laude din partea întregului Reich.

În 1943, numele lui Orff era pe lista artiştilor preferaţi ai Reich-ului. A primit un premiu de 2.000 de mărci din partea Camerei Culturale germane şi s-a hotărât acordarea unei rente lunare de 1.000 de mărci. Era clar că Orff ar fi devenit compozitorul numărul unu al Germaniei naziste după moartea lui Strauss şi Pfitzner, care erau foarte în vârstă. Ambii mari compozitori au murit în 1949.

"Era un om imposibil de iubit. Adeseori, se trezea noaptea şi striga că a văzut diavolul. De altfel, e multă nebunie în muzica lui", spune Rinser. Singura fata a lui Orff, Godela, spune şi ea că tatăl său nu a dorit-o şi nu şi-a făcut deloc timp pentru ea.

La spectacolul londonez, ansamblul coral va fi condus de un fost student apropiat al lui Orff, Walter Haupt.

Ne puteți urmări și pe Google News