Scântei la întâlnirea Băsescu - Ponta

Scântei la întâlnirea Băsescu - Ponta

Premierul a părăsit ieri intempestiv şedinţa CSAT şi a convocat ulterior o întâlnire cu miniştri la Palatul Victoria

La prima întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu după eşecul acţiunii de demitere, premierul Victor Ponta a părăsit şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) după aproximativ 30 de minute. Din "surse oficiale", presa a fost informată de existenţa unui conflict între cei doi, însă, ulterior, comunicatul Administraţiei Prezidenţiale nu evoca nici un incident, iar de la Palatul Victoria nu a venit nici un comentariu. Premierul a venit cu cinci minute întârziere, dar ziariştii l-au putut vedea în imaginile oficiale difuzate de Palatul Cotroceni. Radu Tudor, analist al Antenei 3, a scris pe blogul său că Ponta ar fi părăsit şedinţa "în momentul în care Băsescu ar fi dorit introducerea pe ordinea de zi a unui subiect de natură militară". Postarea a fost preluată pe Facebook de către consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu. El nu a participat la şedinţa CSAT, dar nu a infirmat cele scrise de Tudor. Potrivit lui Tudor, premierul a plecat din şedinţa CSAT spunând: "Pe mine să nu vă bazaţi în această discuţie". Cert este că de pe lista problemelor discutate a dispărut primul punct, referitor la "strategia pentru refacerea credibilităţii României". Preşedinţia a precizat că acest punct nu a fost discutat, deşi ordinea de zi fusese comunicată cu 14 zile înainte tuturor participanţilor. CSAT a fost însă informat în legătură cu privatizarea CFR Marfă, concluzionând că răspunderea este a guvernului şi a Ministerului Transporturilor. La şedinţa CSAT a fost invitat şi ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, care a postat pe Facebook că se plictiseşte şi apreciază sfaturile prietenilor săi ca şedinţa să se ţină în aer liber. Ulterior, el a infirmat această postare, explicând că acela nu ar fi contul său, ci unul creat în campania electorală. CITIŢI ŞI:

  • Şedinţă CSAT cu scântei între Ponta şi Băsescu. Premierul şi-a convocat propriul CSAT la Guvern
  • Victor Ponta a lămurit de ce s-a certat cu Traian Băsescu în CSAT
  • Ovidiu Silaghi, plictisit la şedinţa CSAT. VEZI ce posta ministrul Transporturilor în timpul şedinţei CSAT
  • Administraţia Prezidenţială: Guvernul nu a solicitat includerea situaţiei Oltchim pe ordinea de zi a CSAT
  • Băsescu şi Ponta, siliţi să coabiteze în chestiuni europene
  • CCR: Parlamentul NU poate decide cine merge la Consiliul European: Traian Băsescu sau Victor Ponta