Schimbare de vârf la Orange România. VEZI noua conducere

Schimbare de vârf la Orange România. VEZI noua conducere

Jean-François Fallacher va fi noul director executiv al Orange România, companiei de telefonie mobilă cu cei mai numeroşi clienţi şi cu cele mai mari venituri. El va prelua funcţia la Orange România, începând cu 1 iulie 2011.

Actualul director executiv, Thierry Millet, va fi promovat în cadrul grupului France Telecom - Orange.

El va reveni în Franţa, unde va coordona activităţile de plăţi prin telefonul mobil şi de dezvoltarea serviciilor de plăţi contactless în ţările în care grupul are prezenţă, implementând astfel unul dintre cele şapte programe strategice anunţate pe 31 mai.

Ce investiţii are programate Orange Orange intenţionează să investească circa 600 de milioane euro până în anul 2015 în piaţa românească de comunicaţii, din care o mare parte va fi alocată pentru implementarea conexiunilor în bandă largă în mediul rural, a declarat, astăzi, la o conferinţă de presă, Olaf Swantee, vicepreşedintele executiv pentru divizia globală de servicii mobile Orange.

"România este o ţară care a trecut printr-o criză economică destul de puternică. Cu toate acestea, cei 2.500 de angajaţi pe care i-a avut Thierry Millet, (CEO al Orange România până la 30 iunie 2011 - n.r.) au menţinut compania pe primul loc. Am hotârât să investim considerabil în reţea. Am stabilit să alocăm între 500 şi 600 milioane de euro până în 2015 pe această piaţă. În mare parte, banii vor fi investiţi pentru implementarea broadband în mediul rural", a afirmat Swantee, citat de Agerpres.

Potrivit oficialului Orange, la ora actuală piaţa de comunicaţii din România este una "provocatoare", iar unul dintre obiectivele imediate ale companiei este fidelizarea clienţilor.

Ne puteți urmări și pe Google News