Scânteia revoltei de la Iași. „Dinamoviada" organizată de Securitate și eșecul primei tentative de răsturnarea lui Ceaușescu. 14 decembrie 1898. Ultimele 30 de zile ale comunismului

Nicolae Ceaușescu, vizită în regiunea Iași în 1966. sursa: Fototeca online a comunismului românesc

Istoria oficială a Revoluției Române consemnează data de 16 decembrie 1989, la Timișoara, drept momentul zero al căderii regimului comunist. Totuși, în umbra evenimentelor sângeroase din Banat și ulterior din București, o altă dată rămâne gravată în memoria colectivă a Moldovei: 14 decembrie 1989.

La Iași, cu două zile înainte ca pastorul László Tőkés să devină scânteia revoltei de pe Bega, un grup de intelectuali și muncitori a încercat imposibilul: o lovitură organizată, premeditată, împotriva dictaturii lui Nicolae Ceaușescu. Aceasta este povestea Frontului Popular Român și a zilei de 14 decembrie 1989.

De ce la Iași?

De ce la Iași? Una din explicații era apropierea de granița cu URSS, faptul că rețelele informative sovietice erau bine înfipte în zona Moldovei, dar și influența evenimentelor din Republica Socialistă Sovietică Moldovenească.

Vara anului 1989 a reprezentat momentul de vârf al renașterii naționale în stânga Prutului, marcat de Marea Adunare Națională din 27 august, unde o mulțime impresionantă de 750.000 de oameni a revendicat dreptul la limba română și alfabetul latin. Presiunea străzii s-a concretizat rapid într-o victorie istorică pe 31 august, când Sovietul Suprem al RSSM a adoptat legislația care oficializa aceste cereri, transformând limba română în limbă de stat și revenind la grafia latină.

Tensiunile au escaladat însă în noiembrie, când protestele Frontului Popular au devenit violente, culminând cu blocarea paradei militare sovietice și incendierea Ministerului de Interne, evenimente care au forțat Moscova să opereze o schimbare strategică de putere. Liderul conservator Semion Grossu a fost demis și înlocuit la 16 noiembrie cu Petru Lucinschi, un politician moderat, astfel încât, în decembrie 1989, Chișinăul beneficia deja de o conducere nouă, dispusă la dialog și compromis, evitând reprimarea armată a populației.

Scânteia de la Iași

Iașiul nu era la prima sa tresărire de orgoliu civic, mediile studențești și intelectuale fiind deja animate de figuri emblematice precum Dan Petrescu, exponent al grupului „Dialog”. Într-un gest de frondă deschisă, acesta a declanșat în octombrie 1989 o grevă a foamei împotriva realegerii lui Ceaușescu, încercând să coalizeze mișcarea de rezistență prin contactarea altor disidenți, inclusiv a Doinei Cornea.

Reacția autorităților a fost izolarea sa imediată prin arest la domiciliu până în ziua căderii regimului, însă exemplul său a cimentat un nucleu de opoziție intelectuală care a menținut vie flacăra disidenței.

Spre deosebire de revolta spontană de la Timișoara, mișcarea de la Iași a avut un caracter profund conspirativ și organizat.

Un grup de ingineri se organizează

Totul a început în luna august a anului 1989, o vară fierbinte nu doar meteorologic, ci și politic în Europa de Est. În timp ce Cortina de Fier începea să se fisureze, la Iași, un grup de ingineri de la Centrul de Cercetări Științifice (CCSITUMP) a pus bazele unei organizații clandestine.

Inspirația a venit de peste Prut. Așa cum mărturisea ulterior Cassian Maria Spiridon, unul dintre liderii mișcării, modelul a fost Frontul Popular din Basarabia. Contactele cu "frații de peste Prut" și emulația creată de mișcările de emancipare națională din URSS au transformat discuțiile amicale în planuri concrete de acțiune. "Mai în glumă, mai în serios, am început să ne gândim la o mișcare revoluționară", își amintea Spiridon.

O mișcare pe care Bucureștiul o lua în serios. Mai ales că aveau informații că în noaptea de 12 decembrie 1989 au intrat în țară două autocare cu turiști sovietici, care se adăugau la alte 60-70 de autoturisme cu 3-4 ocupanți, tot din URSS, veniți din 9 decembrie. Se îndreptau spre Iași. Ajunși în zonă, vizitau obiective turistice, apoi se reîntorceau în oraș. Parcă așteptau ceva, sau observaseră filajul...

Membrii nucleului dur

Nucleul dur al organizației,  “celula" de comandă”, era eminamente intelectual, format din inginerii Ștefan Prutianu, Cassian Maria Spiridon, Vasile Vicol, Valentin Odobescu și Ionel Secăleanu. Însă, pentru a avea legitimitate și forță, mișcarea avea nevoie de conexiunea cu clasa muncitoare. Veriga de legătură a fost Titi Iacob, un veteran al protestelor muncitorești, cunoscut pentru implicarea sa în revolta de la Uzinele Nicolina din februarie 1987. Acestuia i s-au alăturat ulterior scriitori precum Aurel Ștefanachi și Nicolae Panaite, conferind mișcării o dimensiune culturală.

Planul pentru o mare adunare populară a prins contur în noiembrie 1989. Strategia de recrutare a fost una clasică pentru mișcările de rezistență: sistemul piramidal. Fiecare membru al Frontului avea sarcina de a recruta alte trei persoane de maximă încredere, care, la rândul lor, trebuiau să ducă mesajul mai departe. Această metodă avea dublul rol de a extinde rețeaua și de a limita daunele în cazul unei infiltrări a Securității.

Mijloacele tehnice erau rudimentare, reflectând sărăcia și controlul strict al epocii. Deși conspiratorii intenționau inițial să tipărească manifestele la Pașcani, pe o imprimantă matricială, au renunțat de teama ca mașina să nu fie identificată după serie de către organele de represiune. Soluția a fost una de o simplitate dezarmantă: litere săpate manual în radiere de cauciuc.

Sute de manifeste răspândite în Iași

Pe hârtie format A4, cu aceste ștampile improvizate, au fost create sute de manifeste care chemau populația la revoltă. Distribuirea lor a căzut în sarcina fraților Stoica, tineri entuziaști care și-au asumat riscuri enorme, nu doar răspândind fluturașii, ci și vopsind lozinci anticeaușiste pe clădirile din oraș. Mesajul era clar: Întâlnire în Piața Unirii, 14 decembrie, ora 16:00.

Ceea ce organizatorii nu știau cu certitudine, dar bănuiau, era că "ochiul și timpanul" regimului erau deja activate. Majoritatea celor implicați se aflau în atenția Securității, fie pentru legături cu serviciile de informații sovietice, fie pentru atitudini împotriva regimului. Așa că s-a acționat rapid.

În dimineața zilei de 14 decembrie, Vasile Vicol, unul dintre pilonii mișcării, a fost arestat chiar la locul de muncă. Suspiciunile lor s-au îndreptat imediat către un coleg de serviciu, Dorian Vlădeanu, nepot al unui prim-secretar de partid, bănuit că ar fi informat Securitatea despre discuțiile din cadrul CCSITUMP. Nu era nevoie de denunțul lui, conspiratorii erau urmăriți de mult timp. Ulterior au fost reținuți încă cinci: Valentin Odobescu, Ștefan Prutianu, Ionel Săcăleanu, Cassian Maria Spiridon și Aurel Ștefanachi.

Dinamoviada, pretext pentru intimidarea sovieticilor

Securitatea nu a lăsat nimic la voia întâmplării. În loc să aresteze pe toți conspiratorii imediat și să riște o revoltă publică, autoritățile au transformat centrul Iașului într-o fortăreață, folosind un pretext aparent absurd, dar eficient: sportul de contact

Sub acoperirea unei competiții de judo inopinate, denumită "Dinamoviada", Hotelul Unirea, care domina piața, a fost ticsit cu sportivi de la cluburile Ministerului de Interne aduși din toată țara. Practicanții reali de judo din Iași nici măcar nu auziseră de această competiție. A fost o mobilizare de forțe impresionantă, menită să sufoce orice încercare de protest înainte de a începe. Dar și să intimideze mulțimea de turiști “sovietici”, a cărei documentare a fost încredințată Unității Anti-KGB din Securitate. Comandantul acestei, generalul Victor Neculicioiu împreună cu o echipă era la Iași, încercând să deslușească implicarea rușilor. 

La ora stabilită, ora 16.00, Piața Unirii nu mai era un loc de întâlnire, ci o capcană. Dispozitivul de represiune era complet. Două mașini de pompieri echipate cu tunuri de apă flancau intrările dinspre strada Lăpușneanu și Hotelul Unirea. Patrule de milițieni și în rezervă o companie de la Batalionul din Fălticeni erau în zonă. Trupele așteptau în parcarea cinematografului Victoria.

Civilii, mulți dintre ei securiști în haine de stradă, filtrau trecătorii. Oamenilor nu li se permitea să staționeze; erau legitimați și obligați să circule. Atmosfera era greu de caracterizat, dar tensiunea era apăsătoare.

O piață goală, paralizantă

Liderii mișcării – Spiridon, Prutianu și Iacob – au ajuns în piață cu discursurile pregătite. Prutianu trebuia să vorbească despre dezastrul economic, Spiridon despre cenzura împotriva intelectualității, iar Iacob despre foametea muncitorilor. Însă realitatea din teren i-a dezarmat. Nu existau grupuri compacte de oameni cărora să li se adreseze, doar o masă fluidă, supravegheată strict de o "armată" invizibilă și vizibilă.

Ionel Secăleanu, unul dintre organizatori, a recunoscut ulterior cu onestitate momentul de slăbiciune umană: „Mi s-a făcut frică”. Prezența copleșitoare a forțelor de ordine a paralizat acțiunea. După o oră de așteptare tensionată, liderii s-au retras în Restaurantul Unirea, o decizie care a marcat eșecul tentativei de revoltă.

La ora 16:30, Piața Unirii era goală de protestatari. Niciun manifest nu a fost citit, nicio lozincă nu a fost strigată în gura mare. Radio Europa Liberă nu a consemnat evenimentul în acea seară. Istoria părea să fi trecut pe lângă Iași.

Liniștea dinaintea furtunii

Cassian Maria Spiridon oferă o explicație lucidă a acestui deznodământ. Regimul comunist a anticipat mișcarea de la Iași tocmai pentru că a fost organizată. Existența manifestelor, a întâlnirilor conspirative și a unui plan a creat urme pe care Securitatea le-a putut urmări.

Sau poate a fost doar o diversiune pentru ceea ce urma cu adevărat, peste câteva zile, la Timișoara. Unde pe 14 decembrie 1989 era liniște.

Liniștea dinaintea furtunii...

Recomandarea autorului

2,6 miliarde dolari are de recuperat România, anunță Nicolae Ceaușescu. 13 decembrie 1989

Cu câteva zile înainte de execuție, Ceaușescu ura „La mulți ani!”. "Pomană" pentru oamenii muncii, studenți și copii. 12 decembrie 1989