Istoria secreta
Regimul Ceaușescu se clatină. Între trompetele regimului, presiunea "turiștilor" sovietici și luptele interne din Securitate. 11 decembrie 1989. Ultimele 30 de zile ale comunismului
Pagini din abecedar, 1982. sursa: muzeulbucurestiului.ro
Din cuprinsul articolului
Luni, 11 decembrie 1989. O zi aparent obișnuită în calendarul „Marii Epoci”, în care România trăia simultan în două realități paralele. La suprafață, aparatul de propagandă tura motoarele la maximum, celebrând „marile victorii” și vânând micii speculanți de cartier. În subteran însă, structurile de forță ale statului erau sub o presiune crescândă pe fondul unei invazii tăcute a agenților străini, mascați în turiști. Evenimentele se precipitau, la Timișoara, Iași și București, dar aparatul de propagandă tura motoarele din plin.
Poezie patriotică și reciclarea foliilor de aluminiu
Pentru cetățeanul de rând care deschidea ziarele în acea dimineață, prioritatea națională părea a fi „educația patriotică”. Sub egida Comitetului de Cultură și Educație Socialistă, Bucureștiul devenise scena unui amplu spectacol de loialitate față de Regimul Ceaușescu. La Muzeul Literaturii Române din strada Fundației, se lansase ciclu de manifestări cu titlul pompos: „Înaltele idealuri ale umanismului revoluționar socialist”.
În timp ce la Timișoara și Iași tensiunea creștea, la București, zona culturală aservită recita sub deviza „O patrie, un partid, un popor”. Programul zilei includea simpozioane despre „izvorul nepieritor al creației” Congresul al XIV-lea și omagii aduse lui Ion Creangă și Mihai Eminescu, reinterpretate brutal prin grila ideologiei de partid. Scriitorii și criticii erau chemați să demonstreze că sunt „trup din trupul țării”, angajați în făurirea „Omului Nou”.
Pagini din abecedar, 1982. sursa: muzeulbucurestiului.ro
Scrisorile oamenilor muncii
Mai mult, presa acelei zile reflecta o obsesie maladivă pentru intruziunea în viața private și vigilența cetățenească absurdă.
Scrisorile oamenilor muncii sosite la redacție demonstrează un înalt spirit de răspundere. Tovarășul Constantin Dumitrescu, din aleea Barajul Bistrița nr. 10, dovedind o gândire economică judicioasă, a propus recuperarea foliilor de aluminiu de la sticlele de lapte (capacul) și a cofrajelor de ouă. Propunerea sa a fost întâmpinată cu promptitudine de conducerea I.R.V.M.R., care a confirmat că aceste materiale prețioase pot și trebuie să fie reintroduse în circuitul economic, indicând punctele de colectare din Bulevardul Muncii și strada Râmnicu Sărat. Orice gram de material recuperat este un câștig pentru economia națională!
„Inamicii” identificați public nu erau conspiratorii geopolitici, ci micii găinari: un anume Gheorghe Iordache din strada Voineasa, prins că vindea alcool la suprapreț, sau o vânzătoare care înșela la cântar. Regimul proiecta imaginea unei ordini absolute, în care Partidul veghea ca nimeni să nu fure la gramaj, în timp ce la televizor, radio și muzee se recitau poezii patriotice.
Realitatea din umbră: „Turiștii” sovietici și orbirea Securității
Dincolo de cortina de fum a „umanismului socialist” și a luptei cu specula, în birourile Ministerului de Interne se desfășura o dramă operativă reală, ascunsă publicului. Deși narațiunea ulterioară a legat invazia de „turiști sovietici” strict de momentul Revoluției din decembrie, documentele și mărturiile ulterioare arată că fenomenul începuse încă din octombrie 1989, fiind însă gestionat prost din cauza luptelor interne pentru putere. Sau a influențelor străine...
În ziua de 11 decembrie, România era deja penetrată informativ, dar sistemul imunitar al statului fusese dezactivat de la vârf. Direcția Control Treceri Frontieră, subordonată ministrului de Interne Tudor Postelnicu, deținea datele despre afluxul suspect de sovietici, mulți veniți cu mașini Lada, atletici și organizați în coloane, dar Postelnicu blocase informarea Departamentului Securității Statului (DSS).
Circuit de informații paralel
De ce? Există mai multe ipoteze, cea mai plauzibilă fiind aceea că Tudor Postelnicu juca rolul vieții lui. Dintr-un personaj obedient, supus necondiționat directivelor venite de la Cabinetul 1 și 2, începuse să execute ordinele venite pe linie sovietică. O să vedeți cum nu este singurul moment în care ministrul de Interne încalcă ordinele primite de la Nicolae Ceaușescu în privința granițelor României. Dar toate la timpul lor...
Sabotajul era dublat la nivelul Miliției de generalul Constantin Nuță, care interzisese posturilor teritoriale să raporteze Securității prezența acestor grupuri în țară. La ordinul lui Tudor Postelnicu. Astfel, „ochiul și timpanul” regimului fuseseră, practic, orbite și asurzite de propriii comandanți politici.
Conștient de pericol și izolat informațional, generalul Iulian Vlad, șeful DSS, încerca să refacă fluxul de date. Încă din 9 octombrie, acesta instituise un sistem paralel de monitorizare statistică a intrărilor de sovietici, unguri și iugoslavi, încercând să ocolească blocajul informațional impus de Postelnicu și Nuță.
Rolul turiștilor sovietici nu a fost esențial, cel mai probabil ei au fost introduși în țară pentru ca șefii de la Moscova să fie siguri că lucrurile se schimbă în direcția dorită.
Concluzia unei zile istorice
Ziua de 11 decembrie 1989 rămâne o radiografie perfectă a colapsului iminent. În timp ce la Muzeul Literaturii se vorbea despre „spiritul militant revoluționar”, iar miliția se lăuda cu confiscarea câtorva sticle de băutură de la un cetățean, granițele țării erau permeabile, iar structurile de forță se sabotau reciproc.
Regimul era preocupat să recupereze cofraje de ouă și să organizeze recitaluri omagiale, fiind complet orb în fața mizei reale: pierderea controlului asupra propriei securități naționale.
