Nadia Comăneci a lansat colecția „Perfect 10” alături de Pandora din Focșani
- Cristi Buș
- 18 mai 2026, 18:36
- Nadia Comăneci vorbește despre disciplina performanței transpusă în design vestimentar
- Design minimalist și materiale tehnice pentru o estetică între sport și fashion de lux
- Pandora Prod își consolidează poziția în industria textilă prin proiecte inspirate din sport
- COSR și partenerii de proiect pun accent pe valorile olimpice și identitatea românească
- Colecția va fi disponibilă online și în magazine selectate din România
Nadia Comăneci și fabrica de textile Pandora Prod au lansat luni colecția „Perfect 10 by Nadia Comăneci”, într-un eveniment organizat la sediul Comitetul Olimpic și Sportiv Român din București. Proiectul reunește sportul de performanță, designul vestimentar și industria textilă românească într-o colecție capsulă care mizează pe simbolul universal al excelenței: nota 10.
Lansarea marchează o nouă colaborare între mediul sportiv și cel creativ, fiind gândită ca o reinterpretare modernă a valorilor care au definit cariera Nadiei Comăneci: disciplină, precizie și echilibru.
Colecția include 11 piese vestimentare și este construită în jurul conceptului „Born to Redefine Limits”, o idee care pune accent pe performanță reinterpretată prin estetica modei contemporane.
Nadia Comăneci vorbește despre disciplina performanței transpusă în design vestimentar
În cadrul evenimentului de lansare, Nadia Comăneci a oferit o declarație amplă despre semnificația proiectului și despre legătura dintre sport și modă:
„Sunt extrem de emoționată să lansăm astăzi un proiect de suflet, o colaborare care s-a născut din dorința de a transpune valorile excelenței din sport în universul cotidian al fiecărei femei. Colecția „Perfect 10 by Nadia Comăneci” nu este doar despre haine, ci despre povestea unei ambiții care nu cunoaște limite. Veți descoperi în aceste piese mesaje subtile, sub formă de imprimeuri și embosări, care poartă cu ele valorile ce mi-au ghidat parcursul către marea performanță: disciplină, pasiune și determinare.”
Ea a explicat că noua colecție nu este doar un demers estetic, ci și unul simbolic, prin care performanța din sport este transpusă în viața de zi cu zi.
Colecția include detalii grafice și embosări discrete, integrate în materiale tehnice și croieli moderne, cu o estetică minimalistă. Piesele sunt gândite pentru a sugera o eleganță calmă, fără elemente ostentative, cu accent pe funcționalitate și mișcare naturală.
Design minimalist și materiale tehnice pentru o estetică între sport și fashion de lux
Colecția „Perfect 10 by Nadia Comăneci” a fost realizată în colaborare cu designerul Florina Farcaș, care a explicat direcția creativă a proiectului:
„Nu este o colecție despre performanță ostentativă, ci despre precizie, calm și prezență — despre acea formă de putere care nu are nevoie să fie stridentă pentru a fi memorabilă. Conceptul „Born to Redefine Limits” devine firul narativ al întregii colecții, transpus prin siluete minimaliste, proporții contemporane și detalii tehnice reinterpretate într-o estetică sofisticată, aflată la granița dintre functional wear și high-end fashion. Fiecare piesă este gândită pentru oameni care poartă forța în tăcere și eleganța în mișcare.”
Colecția include windbreakere transparente, piese ușor de împachetat, fuste reinterpretate în volume arhitecturale, tricotaje fine și seturi minimaliste. Paleta cromatică este dominată de nuanțe neutre precum ivory, nisip, greige, navy și negru, pentru a susține ideea de simplitate sofisticată.

Nadia Comăneci a lansat colecția „Perfect 10” alături de Pandora din Focșani
Pandora Prod își consolidează poziția în industria textilă prin proiecte inspirate din sport
Compania Pandora Prod, cu o experiență de peste 30 de ani în producția textilă, își extinde portofoliul de colaborări prin acest proiect dedicat Nadiei Comăneci.
Reprezentanții companiei au transmis:
„Pentru noi, această colecție reprezintă mai mult decât un proiect vestimentar – este un omagiu adus excelenței. Nadia Comăneci este un simbol al perfecțiunii, al disciplinei și al performanței absolute, iar valorile ei se regăsesc în tot ceea ce facem. Ca producător român, ne-am dorit să creăm piese care să reflecte atât eleganța și forța Nadiei, cât și angajamentul nostru pentru calitate. Fiecare material, fiecare linie și fiecare detaliu au fost gândite pentru a transmite respectul nostru față de un nume care a inspirat generații întregi.”
Anterior, fabrica a mai colaborat cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român pentru realizarea ținutelor delegației României la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, consolidând astfel legătura dintre industrie și sportul de performanță.
COSR și partenerii de proiect pun accent pe valorile olimpice și identitatea românească
Reprezentanții Comitetul Olimpic și Sportiv Român au transmis un mesaj de susținere pentru proiect:
„Parteneriatul nostru cu Pandora, construit în ultimii doi ani pe valori comune precum excelența, autenticitatea și puterea de a inspira, confirmă faptul că performanța sportivă depășește granițele competiției. Noua colecție dedicată Nadiei Comăneci este un omagiu adus unei personalități unice, ale cărei valori și caracter au câștigat un respect autentic din partea întregii comunități internaționale. Nadia Comăneci este un simbol al României, iar personalitatea ei, marcată de integritate, perseverență și modestie, a devenit un pilon al respectului față de valorile autentice românești, recunoscute și admirate pe plan global. Salutăm această inițiativă și apreciem consecvența cu care Pandora susține valorile olimpice, performanța și reprezentarea României cu demnitate la nivel internațional.”
Colecția va fi disponibilă online și în magazine selectate din România
Colecția „Perfect 10 by Nadia Comăneci” va putea fi achiziționată atât online, cât și în spații fizice dedicate, inclusiv pe platforma producătorului și în aplicația eMAG, dar și în magazine partenere din București.
Reprezentanții eMAG au transmis:
„Ne bucurăm să aducem această colecție dedicată Nadiei Comăneci și mai aproape de public. Pentru eMAG, susținerea inițiativelor care promovează performanța și excelența românească reprezintă o responsabilitate asumată, iar această colaborare ne oferă prilejul de a facilita accesul la o colecție cu o simbolistică profundă pentru țara noastră. Suntem onorați să contribuim la vizibilitatea unui proiect care celebrează un reper al sportului mondial și al valorilor autentice.”