Editura Evenimentul si Capital

UPDATE. Scandal la Curtea de Apel. Magistratul Stan Mustaţă e acuzat că „a privatizat” Justiția: negocia sentințe cu interlopii! A fost arestat pentru 30 de zile

14-04/magistrat-465x390
Autor: | | 1 Comentarii | 779 Vizualizari

Judecătorul care trebuia să-l judece pe Dan Voiculescu este acuzat că a pus la punct o rețea de intermediari și că vindea sentințe judecătorești pe bani grei. Stan Mustață a ajuns în celula arestului, alături de cei pe care i-a condamnat. Magistratul Mihai Oprescu a fost cel care a luat decizia arestării colegului corupt.

Magistratul Stan Mustaţă (66 de ani) de la Curtea de Apel București a fost dus noaptea trecută în cătușe în fața colegilor săi, care, după câteva ore de audieri, au decis arestarea acestuia pentru 30 de zile. Judecătorul a refuzat să dea, ieri, declaraţii în faţa procurorilor DNA.

Complicii

Procurorii DNA cer arestarea preventivă a lui Mustaţă pentru 30 de zile pentru nouă infracțiuni, cele mai grave fiind de constituire a unui grup infracțional organizat, luare de mită și trafic de influență. Complicii judecătorului sunt grefiera sa de şedinţă, Mariana Curea, şi amicii săi, Ion Boraciu şi Florian Alexandru.

Ancheta în acest caz complex de corupţie în magistratură a fost sprijinită de ofiţerii SRI. Potrivit unor surse judiciare, Mustață era „prieten la cataramă” cu Alexandru, un apropiat al fraților Sile și Nuțu Cămătaru, și cu Boraciu, care deține o fermă de animale în Ialomița. Complicii căutau persoane dispuse să dea bani pentru sentinţe favorabile.

Magistratul lua listele de şedinţă de la instanţă şi mergea cu ele la întâlnirile pe care le avea cu cei doi într-un apartament din Bucureşti, unde Boraciu avea biroul. Acolo, procurorii DNA montaseră mai multe microfoane.

În stenogramele discuţiilor complici- „clienţi”, cei doi spuneau că Mustață este dispus să folosească în mod părtinitor prevederile noului Cod Penal și de Procedură Penală, astfel încât să dispună soluții favorabile. De exemplu, cazul lui Adrian Ionuţ Radu, zis „Bubu”, sau „Grasul”, liderul unei grupări de contrabandişti de ţigări condamnat definitiv la şase ani de închisoare cu executare.

Șpaga: 30.000 de euro

Prin intermediul lui Boraciu şi Curea, contrabandistul a oferit 30.000 de euro pentru a i se admite o contestație în anulare în baza prevederilor noilor Coduri din Justiție. Curtea de Apel Bucureşti a repins, ieri, ca nefondată, contestaţia în anulare făcută de Adrian Ionuţ Radu.

Potrivit aceloraşi surse judiciare, aceştia ar fi discutatsă aranjeze şi dosarele unor VIP-uri, printre care şi dosarul privatizării frauduloase a ICA, în care Dan Voiculescu contestă condamnarea la cinci ani de închisoare. „Procurorii spun că un prieten deal meu s-a întâlnit cu un prieten al lui Voiculescu”, a admis ieri Mustaţă discuţiile despre dosarul ICA.

Vilă și casă de vacanță

Stan Mustață deține, potrivit declarației de avere din iunie 2013, trei terenuri intravilane, în suprafață totală de aproape 1.200 de metri pătrați, din care două sunt în București și unul în comuna Bezdead (Dâmbovița). Este vorba de o casă cu etaj lângă Gara de Nord și de o vilă de vacanță.

De asemenea, judecătorul are două autoturisme - un Ford Scorpio, cumpărat în 1989, și un BMW 320, achiziționat în 2007. Stan Mustață a obținut, din salariul de judecător, în anul fiscal anterior declarației de avere, venituri de 113.574 de lei.

A judecat mai multe dosare controversate

Stan Mustață activează ca judecător de 25 de ani, iar ultima sa funcţie de conducere a fost de șef al Secției I Penale de la Curtea de Apel București. Primul său dosar mediatizat a fost în 2006, când a făcut parte din completul care l-a arestat pe Ovidiu Tender. Avocatul lui Tender era actualul premier al României, Victor Ponta. Atunci, magistratul a fost acuzat că ar fi fost puţin băut, iar el l-a acuzat pe Ponta că ar fi obstrucţionat Justiţia. Ieri, la DNA, judecătorul a spus că a fost invitat politicos de doi ofițeri și că până a ieșit de la audiere „n-a băut nici apă”.

Mustață a dat şi alte decizii controversate. În 2012, el a decis ca Dan Stroe, fost director în cadrul ANAF, şi interlopul Octavian Grecu, zis „Butoane”, să fie cercetaţi în libertate. În aprilie 2013, el a dispus eliberarea sub control judiciar a judecătoarei Antoanela Costache, acuzată de corupție, dar decizia a fost infirmată de Curtea Supremă. Numele lui Mustaţă a fost menţionat şi în dosarul judecătoarei Veronica Cîrstoiu de la Curtea de Apel Bucureşti, unul dintre denunțători a afirmat la DNA că la el trebuia să ajungă o parte din șpaga lui Dinel Staicu. Ancheta însă nu a confirmat denunţul.

Sigur faci aceeasi greseala! Cum se fierb ouale pentru a le vopsi de Paste! Ce nu stiai!

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI