Demnitarul acuzat că și-a plagiat teza de doctorat este fostul ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu (foto).
Drept urmare, rectorul Universității București, Mircea Dumitru, un inamic înverșunat al imposturii universitare, a anunțat că a solicitat Ministerului Educației, retragerea titlului de doctor în cazul lui Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii și un apropiat al lui Ion Iliescu. Informația a fost furnizată de Edupedu.ro.
Potrivit sursei citate, cel care a sesizat existența plagiatului este lectorul universitar Cătălin Cioabă. Acesta a reclamat faptul că teza susținută de Vulpescu în 2008, “Etica între teologie și filosofie. Analiză comparativă asupra valorii morale a muncii în ethosul creștin”, “conține o cantitate considerabilă de text preluat fără indicarea sursei”.
Ionuț Vulpescu este senator PSD și a fost ministru al Culturii în 2014-2015, în guvernul Ponta, precum și în 2017 în Guvernul Tudose.