Șase șefi și opt agenți, cercetați pentru neglijență după uciderea femeii din Teleorman

Șase șefi și opt agenți, cercetați pentru neglijență după uciderea femeii din TeleormanSursă foto: Facebook

Şeful Poliţiei Române, Benone Matei, a anunțat luni declanșarea cercetării prealabile față de 14 poliţişti implicați în cazul femeii din Teleorman ucise de soțul său, care anterior semnalase că a fost violată de acesta. Dintre polițiștii verificați, șase dețin funcții de conducere – un ofițer și cinci agenți –, iar opt sunt polițiști cu funcții de execuție – un ofițer și șapte agenți.

Benone Matei a precizat că verificările Direcţiei Control Intern şi Direcţiei Ordine Publică au evidențiat lipsa unor activități obligatorii în mapele de supraveghere deschise după emiterea ordinelor de protecție provizorii și definitive. „În ceea ce privește polițiștii cu funcții de execuție, aceștia nu au respectat toți pașii procedurali. La nivel de management, nu s-a exercitat supravegherea ierarhică necesară. Tematica violenței domestice nu a fost analizată în ședințe periodice”, a declarat Matei.

Crima din Teleorman

Crima a avut loc pe 8 noiembrie 2025, în comuna Beciu. Bărbatul, care avea pe numele său un ordin de protecție, și-a ucis soția cu lovituri de cuțit, sub privirile fiului lor de trei ani. Ulterior, agresorul s-a deplasat la locuința părinților săi și și-a provocat leziuni la gât și brațe. El se află în prezent la Terapie Intensivă, iar pe numele său a fost emis mandat de arestare preventivă.

Cercetări în cazul Emil Gânj, fugar din Mureș

Emil Gânj

Emil Gânj / sursa foto: captură YouTube

Tot luni, Matei a anunțat că au fost declanșate cercetări prealabile în cazul Emil Gânj, de 37 de ani, acuzat că și-a ucis concubina și a incendiat locuința, iar fugarul încă nu a fost prins. Şeful Poliţiei Române a precizat că „managementul IPJ Mureș nu a exercitat supravegherea necesară în gestionarea unui caz cu potențial major de escaladare”.

Mandatul de arestare preventivă pe numele lui Gânj, emis la 23 februarie 2024, nu a fost transmis corespunzător de Secția de Poliție Rurală nr. 13 Zau de Câmpie și nu a fost introdus în bazele de urmăriți național. Verificările periodice privind mandatele neexecutate nu au fost realizate.

Ce a făcut IPJ Mureș

Ca urmare a acestor constatări, IPJ Mureș a sesizat unitatea de parchet la 16 iunie 2025 pentru posibile infracțiuni de neglijență în serviciu și a declanșat cercetarea prealabilă pentru un ofițer și un agent de poliție, amândoi cu funcții de conducere. În plus, la 10 august 2025, au fost supuși cercetării prealabile doi ofițeri și un agent de poliție cu funcții de conducere.

Matei a mai spus că prioritară rămâne prinderea fugarului: „Au fost alocate toate resursele disponibile, tehnice și umane, pentru localizarea lui. Declanșarea cercetării prealabile nu va împiedica eforturile de prindere.”

Emil Gânj are antecedente de violență, inclusiv condamnări pentru omor, fiind eliberat înainte de termen cu peste cinci ani în urmă. Este suspectat că și-a ucis partenera de 23 de ani și că a incendiat locuința acesteia.