Momentul crimei din Mureș surprins pe camere. Emil Gânj, filmat intrând cu toporul în casa tinerei de 23 de ani

Momentul crimei din Mureș surprins pe camere.  Emil Gânj, filmat intrând cu toporul în casa tinerei de 23 de aniCrimă Emil Gânj. Sursă foto: Captură video/Facebook

Au fost făcute publice imagini cutremurătoare care surprind crima din județul Mureș, petrecută în luna iulie. O cameră de supraveghere montată de vecini a înregistrat scena în care Emil Gânj pătrunde în locuința tinerei de 23 de ani, înarmat cu un topor, o ucide, apoi incendiază casa.

Momentul crimei din Mureș surprins pe camere

Imaginile îl arată pe Emil Gânj cum pătrunde pe poartă și comite crima, în plină zi, asupra femeii pe care o amenințase de mai bine de un an. La doar 30 de secunde după atac, acesta dă foc locuinței în care se află trupul victimei, iese calm în curte, dar revine imediat după ce își amintește că a uitat toporul în interior. Își recuperează arma crimei și dispare din nou.

Bărbatul este acuzat de distrugere, profanare de cadavre, violare de domiciliu și încălcarea ordinului de protecție emis pe numele său. Potrivit anchetatorilor, Emil Gânj s-a deplasat la locuința fostei partenere înarmat cu un topor, a spart geamurile și ușa de la intrare, apoi a lovit victima în cap de mai multe ori, provocându-i moartea. După ce a comis crima, a turnat benzină peste trupul acesteia și i-a dat foc, incendiind și casa. El a fost arestat preventiv în lipsă și este căutat la nivel național.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș a transmis vineri că, pe 16 octombrie, un procuror a dispus trimiterea în judecată a lui Emil Gânj, în stare de arest preventiv și în lipsă.

Emil Gânj

Emil Gânj / sursa foto: captură YouTube

Tragedia petrecută în vară

Conform probelor strânse, pe 8 iulie 2025, în jurul orei 8:50, Emil Gânj – care avea o condamnare anterioară pentru omor – a încălcat ordinul de protecție și s-a prezentat la casa victimei, înarmat cu un topor. A spart geamurile și ușa de la intrare, a pătruns în interior și a lovit-o în cap de mai multe ori, ucigând-o pe loc.

Ulterior, a stropit trupul femeii cu o substanță inflamabilă și i-a dat foc. Flăcările au cuprins bunurile din locuință și au existat riscuri ca incendiul să se extindă la proprietățile din vecinătate, potrivit sursei citate. După faptă, bărbatul a fugit, iar autoritățile au dispus arestarea sa preventivă în lipsă. În prezent, el este dat în urmărire la nivel național.

Emil Gânj, căutat de autorități în toată țara

Zeci de polițiști au participat la acțiunile de căutare ale suspectului. Anchetatorii au audiat mai mulți apropiați ai acestuia și au efectuat percheziții la locuințele rudelor și prietenilor săi.

În cursul verii, Poliția a anunțat o recompensă de 5.000 de euro pentru persoanele care pot oferi informații ce pot duce la prinderea lui Emil Gânj. Măsura nu a avut însă efectul dorit, iar ancheta a fost îngreunată de mai multe piste false.

 

Ne puteți urmări și pe Google News