Şase F-18 din Canada au ajuns la Câmpia Turzii

Şase F-18 din Canada au ajuns la Câmpia Turzii

O escadrilă de avioane F18 a Armatei Aerului din Canada a aterizat miercuri după amiaza la baza aeriană de la Câmpia Turzii. Piloţii canadieni îi vor instrui pe cei români.

Şase aparate de luptă, ultraperformante de tipul F 18, de la baza militară din Bagotville, Canada, au ajuns la Câmpia Turzii. Avioanele de tip multi rol, specializate în lupta aer-aer sau aer-sol, vor rămâne la Baza de la Câmpia Turzii mai multe zile şi vor participa la o serie de exerciţii tactice, alături de celebrele MIG 21 Lancer ale Armatei Române. Oficialii români susţin 

"Aceste avioane de vânătoare şi personalul de susţinere se deplasează în România pentru a realiza activităţi de antrenament", a declarat un oficial militar candian citat de AFP.

Ministerul Apărării din România a emis un comunicat sec prin care anunţă că "şase aeronave de luptă de tip CF-18 Hornet ale Forţelor Regale Aeriene ale Canadei, împreună cu personal navigant şi tehnic, sosesc la Câmpia Turzii. Militarii canadieni vor participa la exerciţii şi activităţi de pregătire în comun cu militari români".

Oficial nu a fost comunicată o perioadă de staţionare a celor şase avioane de luptă canadiene, surse din cadrul bazei de la Câmpia Turzii susţinând că acestea vor rămâne pentru o perioadă mai lungă de timp. Piloţii canadieni au misiunea de a efectua mai multe antrenamente cu piloţii români care vor pilota MIG 21 Lancer, pe care îi vor învăţa tactici de luptă aeriană unu la unu, în condiţiile în care avioanele inamice sunt mult mai performante. 

În urmă cu trei săptămâni mai multe avioane F 16 a US Air Force, dislocate la baza americană de la Aviano, nordul Italiei au participat la Câmpia Turzii, la un exerciţiu aerian. 

Ne puteți urmări și pe Google News