Şansele de a concepe un copil scad cu fiecare ţigară

Şansele de a concepe un copil scad cu fiecare ţigară

Femeile care fumează între 5 şi 9 ţigări pe zi au cu 10-40% mai puţine şanse de a concepe un copil, anunţă Centrul Naţional pentru Renunţare la Fumat.

Potrivit unui comunicat al instituţiei, citat de Agerpres, femeile care fumează mai mult de 10 ţigări pe zi şi care urmează o procedură de fertilizare in vitro au doar 15% şanse să rămână însărcinte, faţă de 23% - dacă sunt nefumătoare. Tutunul scade şansele de implantare a ovulului în uter „Organismul femeilor este mai afectat decât cel al bărbaţilor de expunerea la nicotină, iar capacitatea femeilor de a procrea este în topul funcţiilor afectate negativ”, precizează medicul Magdalena Ciobanu, coordonatorul Programului Naţional „Stop Fumat”, citată în comunicat. „Femeile care fumează vor rămâne însărcinate mai greu. Motivul este acela că pe lângă afectarea vasculară, care scade şansele de implantare a oului în uter, fumatul scade şi nivelul hormonului sexual necesar producerii ovulaţiei”, mai spune specialistul. În aceste condiţii, la fumătoare, şansele de concepere naturală a unui copil scad cu 10-40%. Fumatul în timpul sarcinii proate cauza moartea fătului Un studiu realizat în Danemarca şi care a implicat 11.000 de femei a demonstrat că femeile care fumau între 5 şi 9 ţigări pe zi aveau de aproape două ori ori mai multe şanse să aştepte conceperea unui copil o perioadă mai mare de 12 luni decât nefumătoarele. Conform ultimului studiu publicat de Ministerul Sănătăţii şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, peste 55% dintre femeile fumătoare sunt la vârsta fertilă, adică au între 15 şi 34 de ani. În acelaşi timp, unul din patru decese cauzate de sindromul morţii subite la copii este atribuit fumatului în timpul sarcinii.

Ne puteți urmări și pe Google News