Cadrele medicale sunt plătite din bani ce vin prin asigurări. Fondurile nu scad cu 25% după reducerea salariilor, însă directorii sunt forţaţi să taie.
Salariile medicilor ar putea fi salvate de la amputare. Asta pentru că banii pentru acest scop nu vin de la bugetul de stat, ci din contribuţiilor asiguraţilor care ajung la casele de asigurări, care, la rândul lor, îi reparatizează în funcţie de serviciile medicale prestate.
Contractele spitalelor sunt făcute anual, iar pentru acest an sunt deja încheiate şi nu se vor schimba după ce veniturile cadrelor medicale vor scădea cu 25%, spun reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Aşa că banii rămaşi în spitale vor fi folosiţi în alte scopuri, cum ar fi plata medicamentelor şi materialelor sanitare.
Demersurile pentru ca veniturle medicilor să fie scutite de tăieri sau cel puţin ale medicilor rezidenţi s-au soldat deocamdată cu eşecuri. Răspunsul reprezentanţilor guvernului: "Dacă se fac excepţii la medici, vor cere şi alţii".
Nu se schimbă contractele
"Contractul încheiat de spital cu casa de asigurări este unul pentru servicii medicale prestate şi se face anual. După ce vom tăia salariile angajaţilor cu 25%, prespun că aceşti bani vor rămâne la dispoziţia spitalului. Nu am fost informaţi că s-ar întâmpla alt fel ", spune managerul Spitalului "Sf. Maria", din Bucureşti, Narcis Copcă.
Trataţi incorect ca bugetari
Reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate confirmă faptul că în acest an nu se vor schimba contractele deja încheiate cu cele peste 400 de spitale publice din ţară, însă tăierile de salarii vor fi obligatorii în toate unităţile medicale.
De altfel, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au cerut autorităţilor locale care preiau spitalele ca maximum 70% din bugetul acestora să meargă către plata sa lariilor. "Medicii sunt trataţi în mod incorect ca bugetari. Ei prestează servicii în baza unui contract. Bugetul spitalelor nu va fi afectat după tăierea cu 25% a salariilor doctorilor", spune medicul Sorin Paveliu, fost membru al Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor.
Argumentul că medicii nu fac parte dintre bugetari nu a fost însă luat în considerare de reprezentanţii guvernului. "Inclusiv reprezentanţii FMI au fost de acord cu această idee însă pentru guvern sunt fonduri de acoperit deficitul bugetar. Am propus ca măcar celor 11.000 de medici rezidenţi să nu li se taie salariile pentru că sumele obţi nute de la ei sunt nesemnificative, însă nu s-a acceptat pe motiv că, dacă se face o excepţie, va veni un val de excepţii", comentează preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae.
El crede că se numărul cadrelor medicale care vor pleca din ţară va creşte după scăderea salariilor. "Practic, banii pentru salarii vor fi primiţi, dar nu ajung la cei care fac serviciile medicale. Impactul social în rândul medicilor va fi major şi vor migra masiv. Un rezident de anul întâi va mai câştiga după tăieri doar 720 de lei. Dacă ar munci în Israel ar avea 3.500 de dolari. Vom avea spitate, dar nu vor mai fi populate cu medici", crede preşedintele CMR.
"Am propus ca măcar celor 11.000 de medici rezidenţi să nu li se taie salariile pentru că sumele obţinute de la ei sunt nesemnificative, însă guvernul nu a acceptat." VASILE ASTĂRĂSTOAE, preşedinte Colegiul Medicilor din România