Evenimentul Zilei > Actualitate > Să nu ne fie frică de roşiile italiene şi spaniole, ci de veşnicia lor…! Salvaţi roşia românească gustoasă!
Să nu ne fie frică de roşiile italiene şi spaniole, ci de veşnicia lor…! Salvaţi roşia românească gustoasă!

Să nu ne fie frică de roşiile italiene şi spaniole, ci de veşnicia lor…! Salvaţi roşia românească gustoasă!

Pentru mişcarea Slow Food, fermierul român şi roşiile lui, soiuri locale, sunt foarte importante. Dar nu vorbim de marile ferme agro-zootehnice. Dimpotrivă.

Agricultura industrială şi producţia de alimente legată de ea restrâng foarte mult posibilităţile românilor de a avea parte de o alimentaţie diversificată, naturală, hrănitoare. Printre altele, Slow Food susţine că unul din drepturile noastre este acela de a ne hrăni potrivit tradiţiilor locale.

Carlo Petrini, fondatorul mişcării Slow Food, a constatat la un moment dat, în drumurile sale prin Italia, că un apreciat fel de mâncare, nu mai avea acelaşi gust, în locanta unde-l comanda mereu. Curiozitatea l-a împins să afle mai multe. Şi a aflat că soiul autohton de ardei, elementul principal al preparatului culinar, fusese înlocuit cu ardeii olandezi, fără gust şi savoare. Iar cultivatorul de ardei italieni, soiul local, renunţase la cultivarea lor, pentru altceva cu randament şi mai eficient economic.

Povestea italiană are şi un aspect românesc. În Târgul Ţăranului, un proiect de piaţă locală care există din 2007, tocmai pentru a susţine micii fermieri, ne-am dorit să avem diversitatea sezonieră prin legumele româneşti, nu numai prin produsele alimentare din lapte şi carne. Nu am reuşit întrutotul, pentru a susţine legumele româneşti, trebuie să o luăm de la capăt.

Care sunt soiurile româneşti de roşii? Un legumicultor mi-a explicat că vrea să aducă la Târgul Ţăranului roşii de Izbiceni. Da, sunt roşii crescute acolo, asta este bine, dar din seminţe, răsaduri de roşii olandeze. Mi-a explicat domnul respectiv că numai roşii cultivate toamna mai sunt roşii româneşti. Într-un fel vroia să îmi taie speranţele.

Opinii ca ale dânsului am mai întâlnit: să uităm de roşiile cu gust, este doar aşa, o nostalgie, lupta este pierdută. O fantezie. Poate şi pe culoarele ministerului de resort, dar nu al alimentaţiei, se gândeşte aşa. Trebuie să ne ridicăm pentru a ne susţine dreptul. Dreptul la roşii cu gust. Roşiile cu gust există încă, ele depind de noi, unele fiind rodul unei activităţi serioase, de exemplu la Buzău: roşiile soiul Buzău, roşiile hibrid Siriana (soi realizat de dl. dr. Costel Vânătoru), tomatele cireaşă Carisma (soi realizat de d-na dr. Rica Burnichi). Mai avem şi altele: varza Măgura, ceapa Diamant, fasolea pitică Ioana, ţelina Dacia, mazărea Getica, castraveţi Triumf.

Europa merge în direcţia agriculturii durabile, depinde de noi să susţinem asta, fiecare, în calitate de co-producător. Nu ne-am săturat de roşiile tip, pe rotunjimi, parcă scoase din calculator? Cum să ne luptăm? La piaţă, să căutăm roşii româneşti, dar să şi întrebăm ce soiuri sunt. Să aflăm cum anume sunt cultivate, astfel încât să slăbim conspiraţia intermediarilor. Să acţionăm astfel încât cererea să se impună. Este prea târziu ca legumicultorii români să îşi alăture consumatorii? Cine vrea să participe la o luptă cu roşii româneşti, în stradă, spre cinstea şi gloria lor? Hai la lupta cu roşii!