Să ne ferim de inamicul aproape nevăzut: căpușele

Să ne ferim de inamicul aproape nevăzut: căpușele Sursa: Arhiva EVZ

Știm cu toții că activitățile fizice în aer liber au scopul de a ne deconecta de la tumultul cotidian, de a ne readuce liniștea pe care o regăsim atât de rar în zgomotul orașului. Însă, atunci când mergem în parc, la picnic, în drumeții, sau alergăm în natură, doar puțină atenție ne poate proteja de complicații mai mari. De ce? Pentru că putem întâlni un pericol de care, de multe ori, nu prea ținem cont, pentru că nu este vizibil: căpușele.

Pentru a evita neplăcerile, trebuie să avem în vedere câteva aspecte, în primul rând faptul că acestea pot transmite la om o serie de boli destul de grave.

Vezi video aici.

Dintre acestea, cea mai sonoră este boala Lyme, însă nu este singura. Căpușele mai pot transmite și encefalita de căpușă, o boală pentru care nu există un tratament specific dar care poate fi prevenită prin vaccinare. Ea se transmite prin mușcătura unei căpușe infectate cu virusul encefalitei de căpușă și are o evoluție bifazică.

Ne puteți urmări și pe Google News

În prima fază, boala arată exact ca o gripă: febră moderată, oboseală, dureri musculare și de cap. În a doua fază, simptomele tind să se agraveze: febră mare, greață, cefalee, redoare de ceafă, amețeli, confuzie. Primele semne pot apărea în 7 - 14 zile de la mușcătură și durează între 2 și 7 zile.

Pentru a afla mai multe informații despre cum putem evita o eventuală infectare și despre opțiunea vaccinării este recomandat să cerem sfatul medicului de familie. De asemenea, putem accesa și site-ul desprecapuse.ro, o sursă utilă de date și informații.

Mai mult, pentru a nu fi vulnerabili și expuși în fața acestor organisme parazite din iarbă, ar trebui să ținem cont de câteva recomandări când ieșim în natură. În primul rând, trebuie să știm zonele unde căpușele sunt prezente și să încercăm, pe cât posibil, să le evităm. Dacă totuși ajungem în aceste zone, este bine să purtăm haine deschise la culoare, tricouri cu mâneci lungi, pantaloni lungi și să ne verificăm regulat de căpușe.

În plus, riscul de infectare scade și mai mult dacă avem la îndemână spray anti-insecte sau pensetă pe care să le folosim imediat, în caz că am fost mușcați.

Viza ANMDMR nr.11922E/28.07.2021.