27 de mii de euro pe lună câştiga în 2009 cel mai bine plătit român. Este vorba despre Ionuţ Costea de la Eximbank, şi suma este cea mai mare despre care există documente oficiale publice.
Există, probabil, şi alte salarii chiar mai mari decât acesta, dar nivelul lor poate fi anunţat doar "pe surse“, de la head-hunterii locali. Prin contrast, preşedintele ţării, Traian Băsescu, numără în ziua de leafă cam 1.600 de euro (nivelul lui 2009, conform Ziarul Financiar). Matematic vorbind, salariul bancherului este cam de 17 ori mai mare decât al preşedintelui. Ceea ce mi se pare o anomalie. Este bancherul prea bine plătit sau preşedintele remunerat prea puţin? Oful cel mare al românilor este că sunt prost plătiţi. Lideri sindicali, ziarişti, muncitori sau funcţionari la stat, toată lumea se plânge de bani. Dacă cei din mediul privat s-au obişnuit cu o leafă care să reflecte cât de cât performanţa profesională şi nivelul pieţei, angajaţii de la stat se simt destul de confortabil cu nişte lefuri ridicole (a se citi "mici“), la care se adaugă nişte sporuri tot ridicole (de data asta citim "mari“). Practic, sistemul e un fel de păcăleală între angajatul fără chef de muncă, dar care sfârşeşte prin a încasa lunar sume interesante, şi angajatorul stat care se face că plăteşte puţin, dar se lasă de fiecare dată păcălit prin tot felul de tertipuri demne de grădiniţă, dar care funcţionează de fiecare dată. Luaţi o listă de sporuri acordate la stat şi veţi descoperi că legislatorul a dat dovadă de o creativitate care l-ar face de ruşine până şi pe autorul lui "Guliver în ţara piticilor“. Situaţia este cu atât mai dăunătoare cu cât calculul salariilor după toate aceste tertipuri are nevoie de propriii experţi în stabilirea drepturilor legale.
Recomandările noastre
