S-a votat cu noaptea-n cap

S-a votat cu noaptea-n cap

Votanţii din statul Illinois, unde se află şi cartierul general al lui Barack Obama, s-au grăbit să ajungă la urne încă de la primele ore ale dimineţii.

La Chicago, fieful lui Barack Obama, candidatul democraţilor, americanii s-au îngrămădit la urne încă de la deschiderea acestora, când abia se lumina de ziuă, şi au votat înainte să meargă la serviciu. Cei mai mulţi dintre ei erau tineri care n-au dorit să rateze ocazia de a vota candidatul statului Illinois la preşedinţie, care în sondajele din această regiune avea peste 20 de procente în faţa lui John McCain în ultimele sondaje de opinie. Vremea plăcută i-a scos din casă

În mod ciudat, chiar în cea mai importantă zi a politicii americane, în oraşul numit şi „Windy City“ pentru rafalele de vânt tăioase care nu se opresc aproape niciodată, este o zi plăcută fără nicio adiere, care parcă invită locuitorii afară din casă, să voteze.

„Am venit aşa de devreme pentru că sunt sigură că la ora 17.00, când ies de la serviciu, va fi foarte aglomerat. Eu, de când am împlinit 18 ani, am votat mereu, pentru că ştiu că fiecare vot este extrem de important, şi acum este nevoie de o schimbare. L-am votat pe Obama“, spune Leslie Carnahan în drum spre biserica transformată în secţie de votare, din cartierul Palmer Square, unde plăcuţa indică orele între care americanii îşi pot exercita dreptul constituţional: 6 AM - 7 PM.   În această zonă din Chicago, populată de imigranţi, cei mai mulţi dintre votanţii matinali sunt de origine hispanică: portoricanii şi mexicanii cu drept de vot au făcut cozi la urne încă de la prima oră a dimineţii. Leslie, soţia unui emigrant român, are 26 de ani, lucrează ca asistent social într-o suburbie săracă a oraşului şi este la curent cu toate problemele sociale care au fost dezbătute în această campanie electorală.

După ce iese din biserică având dovada scrisă că a votat într-o mână şi o cafea în alta, Leslie spune că seara va merge la o „petrecere electorală“ organizată de prieteni, una dintre miile de petreceri programate noaptea trecută în oraşul senatorului de Illinois. De altfel, Obama era aşteptat să şi ajungă în Chicago în noaptea de după vot, la o petrecere-gigant organizată în Grant Park, care trebuia să adune peste un milion de americani.   Leslie Carnahan, votant din Chicago: "Am venit aşa de devreme pentru că sunt sigură că la ora 17.00, când ies de la serviciu, va fi foarte aglomerat. Fiecare vot este extrem de important."

ŞCOALA SHOESMITH   Obama s-a grăbit la urne Candidatul democraţilor la preşedinţia Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, a votat ieri, la Chicago, încă de la 7.30 dimineaţa, cu doar o oră mai târziu după deschiderea secţiilor de vot. Obama a fost la vot împreună cu soţia sa, Michelle, şi cu cele două fiice, în zona South Side a oraşului, la şcoala Shoesmith, unde încă de la ora 6.00 dimineaţa se făcuse o coadă de peste 100 de persoane dornice să-şi exercite dreptul constituţional. „Am votat“, atât a spus primul afroamerican cu şanse la preşedinţia SUA în faţa câtorva zeci de persoane care-l fotografiau cu telefoanele mobile.

Corespondenţă din Chicago

CITIŢI ŞI:

POSTELNICU: Oportunitatea Obama

CHRISTIAN MITITELU: Un preşedinte de sacrificiu?

Acasă la Barack Obama

Ce îşi doresc femeile de la Obama

Scrutin cu aşteptări istorice

PROGRAMUL ELECTORAL

Ne puteți urmări și pe Google News