Alexandru Rogobete anunță realocări de fonduri în sistemul de sănătate
- Daniel Teodoreanu
- 22 octombrie 2026, 20:00
sursa: Facebook
Ministerul Sănătății a găsit o soluție rapidă pentru sprijinirea sistemului de urgență din România, grav afectat de presiunile financiare din ultima perioadă. Alexandru Rogobete a anunțat joi că, alături de echipa din cadrul ministerului, a reușit să identifice și să realoce suma de 150 de milioane de lei. Acești bani vor ajunge direct către Unitățile de Primiri Urgențe și serviciile de ambulanță din întreaga țară, ca urmare a unei gestionări responsabile a resurselor deja existente în buget.
Alexandru Rogobete anunță realocări de fonduri în sistemul de sănătate
Identificarea resurselor a fost posibilă prin amânarea temporară a unor mecanisme din diverse proiecte aflate în derulare. Oficialul a menționat că aceste măsuri se vor aplica pentru o perioadă scurtă, de 30 până la 40 de zile, până la viitoarea rectificare bugetară, fără ca derularea proiectelor respective să fie pusă în pericol.
Buget suplimentar pentru UPU și Ambulanță
Finanțarea de urgență vine într-un moment critic pentru infrastructura medicală din România, asigurând continuitatea activității în cele mai solicitate sectoare.
”150 de milioane de lei în plus pentru Unităţile de Primiri Urgenţe şi serviciile de ambulanţă din întreaga ţară! Astăzi, împreună cu echipa Ministerului Sănătăţii, am reuşit să identificăm şi să realocăm 150 de milioane de lei pentru finanţarea Unităţilor de Primiri Urgenţe şi a serviciilor de ambulanţă din întreaga ţară. Am făcut acest lucru printr-o reaşezare responsabilă a resurselor existente”, a anunţat ministrul Sănătăţii pe Facebook.
Sumele folosite temporar pentru sprijinirea serviciilor de urgență urmează să fie reîntregite la prima rectificare de buget, astfel încât proiectele de la care au fost redirecționate fondurile să își poată continua parcursul firesc.

ambulanta / sursa foto: dreamstime.com
Risc de blocaj evitat în sistemul medical
Medicina de urgență se confrunta de mai mult timp cu un nivel ridicat de solicitare, existând pericolul ca eventuale situații majore neprevăzute să ducă la blocaje grave în spitale.
”Presiunea asupra sistemului de medicină de urgenţă era deja foarte mare. Atât de mare încât, în eventualitatea unei situaţii de urgenţă majoră, riscul unui blocaj era greu de evitat. Am spus încă din prima zi că prioritatea mea este să reduc această tensiune şi să mă asigur că fiecare pacient care ajunge într-o unitate de primiri urgenţe poate beneficia de îngrijirile medicale de care are nevoie. Vreau să le mulţumesc colegilor din Ministerul Sănătăţii pentru implicare, pentru deschidere şi pentru efortul de a găsi rapid soluţii într-un context financiar dificil”, subliniază Rogobete.
Siguranța pacienților este prioritară
Conducerea Ministerului Sănătății subliniază că asigurarea resurselor necesare pentru salvarea de vieți este esențială și nu poate depinde de constrângerile financiare de moment.
Ministrul Sănătăţii mai afirmă că, pentru el siguranţa pacienţilor şi a personalului medical nu este negociabilă.
”Nu putem permite ca dificultăţile bugetare să se transforme într-o criză a sistemului de urgenţă. Nu putem lăsa medicii, asistenţii şi echipajele de ambulanţă să lupte pentru viaţa oamenilor fără resursele necesare. Ştiu că problemele nu dispar peste noapte. Dar ştiu şi că ele pot fi rezolvate atunci când există responsabilitate, implicare şi voinţa de a construi soluţii. Cu calm, cu echilibru şi cu dialog putem depăşi momentele dificile şi putem reda stabilitatea sistemului de sănătate”, menţionează Rogobete.