Lecţiile de ecologie sunt disponibile de astăzi pe primul portal lansat de Ziua Pământului de Agenţia de Protecţie a Mediului (ANPM) şi Ministerul Mediului, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite.
Ecoweb, creat cu finanţare din partea USAID, a fost prezentat elevilor de la câteva licee de top din Bucureşti, care au pregătit şi lecţii despre mediu. Printre invitaţii s-au numărat ministrul Laszlo Borbely şi directorul ANPM, Iosif Nagy. „Am început să zâmbesc pentru că mă simt bine printre voi”, a declarat ministrul, subliniind că este important ca elevii să pună accent pe voluntariat. „Nu vă împiedică nimeni să sădiţi un pom”, le-a spus el adolescenţilor, sugerând că singurul lucru clar pe acest drum este strategia corectă. „Trebuie să gândim pe termen mediu şi lung”, le-a mai spus elevilor, completând că ei sunt cei mai importanţi pentru schimbarea mentalităţilor în România. În acest context, ceea ce învaţă ei practic la şcoală devine de maximă importanţă, a mai precizat ministrul. Ruşinea publică sau amendă În continuarea discursului acestuia, adjunctul şefului Misiunii Diplomatice a SUA la Bucureşti, Jeri Guthrie-Corn, a explicat cât de importantă este schimbarea mentalităţii, subliniind că sunt două căi prin care este posibil acest lucru: prin ruşinea publică la care pot fi supuşi cei care nu respectă mediul şi prin amendarea lor. „În California, amenda pentru aruncarea gunoiului pe geamul maşinii este de 1.000 de dolari”, a spus aceasta, precizând că schimbarea mentalităţii americanilor a durat ani buni. Ea a mai spus că militează pentru acţiuni proactive de schimbarea mentalităţii. Ministrul Borbely a completat că de cele mai multe ori vina pentru acţiunile greşite nu aparţine cetăţeanului, ci statului care ar trebui să facă mai mult. Noul portal de ecologie, care a costat 4.000 de dolari, este destinat atât elevilor, cât şi profesorilor, fiind un instrument de interacţiune. Roşia Montana, în stand-by Ministrul Mediului a spus că proiectul de la Roşia Montana este în stand-by, răspunzând unei întrebări. El a explicat că investitorii trebuie să vină cu un certificat de mediu valabil şi cu unul de urbanism. De asemenea, a afirmat că Uniunea Europeană pune la punct o directivă prin care statele membre vor fi rugate să renunţe la activităţi care pot duce la poluarea cu cianuri, ceea ce ar presupune şi proiectul canadienilor de la Gabriel Resources. PARADOX Ecoweb a fost lansat la Universitatea Ecologică, ai cărei reprezentanţi au profitat de prezenţa elevilor de liceu pentru a strecura în discursul lor informaţii despre facultăţile care îi aşteaptă ca viitori studenţi. Deşi este o instituţie de învăţământ care teoretic pune preţ pe ecologie, în niciunul dintre corpurile universităţii nu există nici măcar un coş de colectare selectivă a deşeurilor. Reprezentanţii universităţii au menţionat, însă, un proiect pilot de astfel de coşuri, la etajul al doilea, care nu a fost de găsit.