Ruptură după ruptură în PSD. Încă o lovitură pentru partidul lui Dragnea

Ruptură după ruptură în PSD. Încă o lovitură pentru partidul lui Dragnea

Deputatul PSD, Sorin Ovidiu Bota, și-a anunțat demisia din funcția de vicepreședinte al organizației județene PSD Maramureș.

„Deputatul PSD Marius Sorin Ovidiu Bota și-a înaintat azi demisia din funcția de vicepreședinte al organizației județene PSD Maramureș. La baza acestei decizii deputatul invocă motive personale. Actul a fost înregistrat azi la secretariatul organizației județene a partidului Social Democrat Maramureș'', potrivit dcnews.ro.

În ultimele luni, numeroși senatori și deputați au părăsit Partidul Social Democrat, majoritatea alăturându-se Partidului Pro România, condus de Victor Ponta. Situația a ajuns într-atât de dramatică pentru Dragnea încât PSD a pierdut majoritatea absolută în Camera Deputaților, depinzând foarte mult de ajutorul UDMR. La Senat, deși au fost și acolo multe migrări, social-democrații alături de partenrii lor din ALDE sunt încă majoritari.

 

Ne puteți urmări și pe Google News