Ministerul Fondurilor Europene este organul de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului României,  prin intermediul căruia sunt gestionate afacerile europene și absorbția fondurilor europene venite din partea Uniunii Europene

În conformitate cu un comunicat emis de Ministerul Fondurilor Europene, Mînzatu este licenţiată în ştiinţe politice în limba engleză, iar din decembrie 2016 este deputat de Braşov în Parlamentul României.
După o perioadă în care a fost consultant în domeniu şi manager de proiecte, Mînzatu s-a specializat în atragerea de fonduri europene nerambursabile.

În anul 2015, a ocupat funcţia de secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene şi ulterior a devenit preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice.

„Este o imensă onoare să primesc mandatul de ministru al Fondurilor Europene, acesta fiind domeniul în care am activat mare parte din viaţa mea profesională. Pun în slujba românilor munca mea şi valorile după care încerc să mă ghidez: bunăcredinţă, profesionalism şi o profundă încredere în puterea colaborării! În echipă cu viitorii mei colegi din minister, cu cei din guvern şi, mai ales, cu beneficiarii de fonduri europene sunt convinsă că putem aduce cât mai mulţi bani europeni acasă, că putem performa în această zonă-cheie a guvernării", a declarat noul ministru al Fondurilor Europene, potrivit agerpres.ro

 

Te-ar putea interesa și: