Roubini, profetul crizei: Zona euro ar putea dispărea în cinci ani. VEZI argumentele
- Ana Bâtc ă
- 14 iunie 2011, 13:41
"Ar putea zona euro să se destrame? Acest lucru este posibil într-un orizont de timp de cinci ani", este titlul unei analize realizate de profetul crizei, Nouriel Roubini, preşedintele Roubini Global Economics. El spune că uniunea economică și monetară nu a îndeplinit niciodată în totalitate condițiile unei regiuni monetare optime.
Totodată, Roubini explică, într-un articol publicat în Financial Times, că abordarea dezordonată a crizei zonei euro a dus la eșecul rezolvării problemelor fundamentale ecomice și de competitivitate din cadrul uniunii.
Dacă situația continuă în același mod, euro va fi implicat în reducerea dezordonată a datoriilor şi, în cele din urmă, se va apropia de spargerea uniunii monetare, dacă unii dintre membrii săi mai slabi intră în colaps, a spus economistul.
"Uniunea economică şi monetară niciodată nu a îndeplinit în totalitate condiţiile pentru o zonă monetară optimă. În schimb, liderii acesteia speră că lipsa de politici monetare, fiscale si ale ratei de schimb ar putea duce la accelerarea reformelor structurale", spune Roubini în articolul din FT.
În fapt, spune el, realitatea a fost cu totul alta, culminând cu divergenţe între politicile fiscale ale statelor, lipsă de disciplină în state precum Grecia şi Portugalia, întârzierea reformelor structurale şi creşterea salariilor peste productivitate, având drept consecinţă reducerea competitivităţii la periferia zonei euro.
Potrivit profetului crizei, toate uniunile monetare de succes au fost asociate cu o uniune fiscală şi politică, elemente care nu se regăsesc în cazul statelor din zona euro.
Trei scenarii improbabile. Ce urmează? În acest context, Nouriel Roubini vede mai multe opţiuni. Prima este că euro ar putea să se deprecieze drastic faţă de dolarul american, pentru a restabili competitivitatea în statele de la periferia zonei euro. Însă o scădere accentuată a monedei euro este puţin probabilă, având în vedere forţa comercială a Germaniei şi politicile Băncii Centrale Europene.
Nici soluţia germană cu reforme care să stimuleze creşterea productivităţii, în paralel cu ţinerea în frâu a salariilor nu va funcţiona, consideră Roubini.
Deflaţia este a treia opţiune, dar acest lucru este asociat cu recesiunea severă. Argentina a încercat acest traseu, dar a renunţat, după trei ani de criză profundă. Iar această soluţie ar avea ca efect creşterea sarcinii reale a datoriilor publice şi private.
Având în vedere că aceste trei opţiuni sunt puţin probabile, nu există o altă modalitate de a restabili competitivitatea şi creşterea economică la periferia zonei euro decât renunţarea la moneda unică.
"Lăsaţi euro, mergeţi înapoi la monedele naţionale pentru a atinge o depreciere masivă nominală şi reală", este sfatul profesorului Roubini.
El spune, totodată, că, deocamdată, ideea renunţării la zona euro este de neconceput chiar şi pentru ţări ca Grecia şi Portugalia. Dacă aceste state ar ieşi din zona euro, restul statelor care rămân în uniune ar suferi pierderi comerciale mari.
Însă scenarii care par imposibile astăzi s-ar putea să fie realiste peste cinci ani, în special în condiţiile în care economiile de la periferia zonei euro stagnează, precizează Roubini.
Economistul este de părere că restructurarea datoriilor va avea loc mai devreme sau mai târziu. Iar opţiunea de a ieşi din zona euro va fi cea mai potrivită, deoarece beneficiile de a rămâne acolo ar fi mai mici decât avantajele renunţării la euro.
Prezent la Bucureşti, la Forumul Financiar organizat de Forum Invest şi susţinut de Evenimentul zilei şi Capital, Nouriel Roubini a sfătuit autorităţile române să nu se grăbească să adopte moneda europeană în 2015 şi să nu repete greşelile Greciei.
Citiţi şi:
Roubini: Economia lumii se îndreaptă către o "furtună perfectă"