Ronaldo sau laudă-mă gură, ca să-ţi dau friptură: "Sunt frumos, bogat şi puternic"
- Daniel Con ţescu
- 15 septembrie 2011, 21:05
Cristiano Ronaldo a fost fluierat aseară de publicul croat la meciul Dinamo Zagreb - Real Madrid, scor 0-1, din grupele Ligii Campionilor. Reacţia portughezului a fost promptă şi la fel de arogantă ca de obicei.
Spre deosebire de argentinianul Lionel Messi, primit cu simpatie nedisimulată pe toate stadioanele din lume pentru valoarea şi modestia pe care le etalează la fiecare apariţie în public, portughezul Cristiano Ronaldo are parte doar de fluierături pe arenele pe care le colindă. La meciul Dinamo Zagreb - Real Madrid, scor 0-1, din grupele Ligii Campionilor, lusitanul, văzut drept un tip arogant, a fost contestat de publicul croat. "Sunt toţi invidioşi fiindcă sunt frumos, bogat şi un mare jucător", a comentat Ronaldo reacţia adversă a oamenilor la adresa lui. Spectatorii scandau "Lionel Messi, Lionel Messi" atunci când Cristiano Ronaldo se afla în posesia balonului. Portughezul s-a plâns că nu este apărat nici de "fluieraşi". "Înainte de meci, cei care conduc meciurile spun că vor proteja jucătorii cei mai buni, dar când joc eu, pe mine nu mă protejează". Ronaldo a caracterizat ca fiind o "ruşine" arbitrajul norvegianului Svein Oddvar Moen. Nordicul nu l-a sancţionat cu cartonaş galben pe Jerko Leko, după un fault comis în minutul 19 al reprizei secunde asupra aceluiaşi Ronaldo.