Marius Vecerdea, proprietarul unul club de tenis din Sibiu, are o poveste fascinantă. La doar 16 ani, a ales să plece în Germania, pentru că tenisul de mare performanţă era străin de România.
Apoi, pasul cel mare: a călătorit peste Atlantic, ajutat de soţie, câştigătoare a Loteriei Vizelor. O altă loterie, cea a pasiunii pentru tenis, l-a adus alături de câteva fete care aveau să ajungă pe primele pagini ale ziarelor de sport: Serena şi Venus Williams, Elena Dementieva şi Alina Jidkova. Suprinzător, avea să părăsească şi Statele Unite, tentat să pună umărul la dezvoltarea tenisului în România.
După ce, ieri, am publicat lupta lui Marius Vecerdea cu nepăsarea conducătorilor sportului din România, astăzi vă prezentăm momente unice din viaţa celui care a renunţat la o carieră extraordinară în Statele Unite. De ce? Pentru "provocarea, dorinţa de a scoate campioni şi din România".
De ce ai plecat în Germania? Când ai făcut-o şi care sunt principalele realizări? Am plecat imediat după revoluţie (iulie 1990). Aveam 16 ani. Din păcate, un pic cam târziu am avut posibilitatea să ies din ţară. Am plecat împreună cu antrenorul meu de atunci, domnul Dorin Cişmaş, de la clubul Sportiv Şcolar "Şoimii Sibiu". Am participat la o serie de turnee în Stuttgart si Ulm, graţie eforturilor financiare mari din partea părinţilor. Am reuşit, totuşi, să fiu remarcat de unul dintre antrenorii unui club din Stuttgart, care m-a convocat la o serie de antrenamente, iar mai apoi mi-a acordat destulă încredere încât să mă includă în lotul de juniori al echipei. Aşa mi-am început povestea din Germania. Meciurile pe echipe din Ligile germane se desfăşurau, de obicei, în sezonul de vară. Am continuat să joc, pe rând, pentru mai multe echipe, până în mai 1998. În paralel, am urmat cursurile Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, din Cluj-Napoca , pe care am absolvit-o în 1997. A urmat aventura americană. Cum ai trecut de la jucător la antrenor? În 1998, mi-am început povestea americană. Cu foarte multă şansă, am obţinut o viză de rezident, prin loteria vizelor. De fapt, prietena mea de atunci obţinuse viza. Prin căsătorie, am reusit sa plecăm împreună. Am început de jos de tot, am fost îngrijitor de terenuri la unul dintre marile cluburi de tenis din sudul Floridei, mai precis în Boca Raton- Totuşi, am urcat treptele succesului într-un timp destul de scurt. Am ajuns în iunie 1998, şi în august am obţinut un post de antrenor la Academia de Tenis din Coral Springs(Florida). După mai puţin de un an, am fost promovat şeful antrenorilor din cadrul Academiei, deşi eram cel mai tânăr. Urma să am în subordine chiar şi antrenori americani. Cum a fost la primul Grand Slam? Am început să lucrez cu jucătoarea rusă Alina Jidkova, prima dată ca partener de antrenament. Alina era, atunci, clasată undeva la poziţia 800 WTA. După un an a urcat în Top 100 WTA, lucru care mi-a facilitat intrarea în "templul" tenisului mondial, adică participarea la Grand Slam-uri (Australian Open , Rolland Garros , Wimbledon şi US Open). Între 2000 şi 2005, împreună cu Alina Jidkova, am participat la nu mai puţin de 12 Grand Slamuri. A fost o experienţă incredibilă. În acea perioadă, Alina a reuşit câteva victorii notabile la jucătoare din Top 10 (Amanda Coetzer, Mary Pierce şi Serena Williams), urcând până pe poziţia 51 WTA. În 1999, am fost partener de antrenament şi pentru Serena şi Venus Williams. În 2000, am lucrat cu Elena Dementieva, care a urcat de pe 80 WTA până în Top 20.
Erai un antrenor respectat în Statele Unite. De ce te-ai întors la Sibiu? M-am întors din Statele Unite către sfârşitul anului 2005, la insistenţele familiei, mai ales ale mamei mele. Am devenit cetăţean american în 2004, Pro Tenis Academy mergea din ce în ce mai bine şi deţineam deja o casă într-o zonă frumoasă din sudul Floridei. Un alt motiv a fost provocarea, dorinţa de a-mi arăta că pot să scot campioni şi din România şi să arăt că pot să dezvolt o afacere şi în România. Şi, nu în ultimul rând, motivul că am considerat România dreăt o oportunitate la acel moment. Nu sunt dezamăgit de ceea ce am realizat, însă am multe alte motive de nesatisfacţie, şi aici o să menţionez doar mentalitatea încă neschimbată a românilor, sistemul educaţional deficitar, cauze care îmi "mănâncă" mult mai mult timp decât ar fi trebuit. Dar vorba unui coleg de-al vostru: "Trăiesc acum în România şi asta îmi ocupă tot timpul"
