Editura Evenimentul si Capital

Românii scapă de scumpirea gazelor în 2014

Autor: | | 0 Comentarii | 250 Vizualizari

Majorarea cu 3% a tarifelor gazelor pentru populație, programată pentru data de 1 octombrie 2014 nu va mai avea loc.

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a anunțat ieri că, în urma unor consultări cu autoritățile de la Bruxelles, s-a luat decizia de amânare a termenului stabilit pentru scumpire.

„Există o divergență majoră cu Direcția Generală Întreprinderi (DG Enterprise) a Comisiei Europene, referitoare la o presupusă interdicție privind exportul de gaze naturale din România. Am cerut implicarea Direcției Generale Energie în soluționarea acestui diferend, fapt care a fost acceptat”, a spus, ieri, Răzvan Nicolescu. El a explicat că, în aceste condiții, calendarul scumpirii gazelor va fi amânat.

„Am informat că, până la soluționarea acestei situații, statul român își rezervă dreptul de a amâna aplicarea calendarului de liberalizare a gazului natural pentru populație. În consecință, intenționăm să nu punem în aplicare creșterea prețului la gazul domestic agreată de Guvernul Boc cu Comisia Europeană pentru data de 1 octombrie 2014”, a declarat ministrul delegat pentru Energie, citat în comunicat.

Din declarațiile sale, ministrul nu a lăsat să se înțeleagă când vor fi aplicate majorările de tarife pentru gaze. Măsura menținerii prețului gazelor naturale se adresează direct consumatorilor ce dețin o centrală termică pe gaze. Zilele trecute, EVZ a dezvăluit că statul are în vedere introducerea pentru aceștia a unei taxe de poluare.

Ieri, premierul a ținut însă să dezmintă informația. „Vreau să spun foarte clar că nu intenționează acest guvern să pună nici o taxă pe nicio centrală de apartament, dar o să sprijinim modernizarea sistemelor de termoficare în marile oraşe, acolo unde în continuare se poluează mult”, a spus premierul.

Scumpiri până în 2018

Ultima scumpire a gazelor a avut loc la 1 iulie 2014, atunci când prețul a crescut cu 5% pentru consumatorii industriali și 8% pentru populație.

Majorarea de la 1 octombrie ar fi fost ultima din acest an, urmând ca pe 1 ianuarie 2015 să aibă loc o altă creștere, cu 2% a tarifelor pentru cosumatorii casnici. Potrivit calendarului publicat de Ministerul de Finanțe, până în 2018 vor avea loc creșteri cu procente cuprinse între 2-5% ale prețului la gaze pentru populație, din trei în trei luni. În ceea ce privește consumatorii industriali, ultima scumpire a gazelor este stabilită pentru data de 1 octombrie 2015.

Ce studii avea, de fapt, Elena Ceaușescu. Ce scria pe diploma ei si cum a reusit sa PACALEASCA pe toata lumea!

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Economie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI