Românii preferă vacanţele scumpe

Românii preferă vacanţele scumpe

Românii nu se zgârcesc atunci când trebuie să plece în vacanţă, spun reprezentanţii agenţiilor de turism.

Cei care aleg să-şi petreacă Revelionul în străinătate vizează în special hotelurile de categorii superioare şi cheltuie cel puţin 1.000 de euro de persoană.

„Spre deosebire de anii trecuţi, când exista o cerere foarte mare pentru hoteluri de două şi trei stele, anul acesta, românii optează în special pentru hotelurile de patru şi cinci stele“, afirmă Gheorghe Stoian, manager Tunisiana Travel. Agenţii spun că şi pretenţiile sunt mai mari.

„Românii vor hoteluri cu piscină, aproape de plajă sau de obiectivele turistice pe care vor să le viziteze. Sunt preferate cele situate foarte aproape de centrele oraşelor“, explică Florin Sfârlea, director adjunct la Malta Travel. Potrivit celor de la www.promoturism.ro, turiştii amatori de sporturi de iarnă, care ajung de sărbători în Austria sau Franţa, scot din buzunar cam 1.000 de euro, iar cei care preferă destinaţiile exotice plătesc peste 2.000 de euro.

O destinaţie caldă la preţul uneia înzăpezită este, potrivit Prompt Service, Egiptul. Agenţia a vândut aproape toate pachetele pentru această zonă, la preţuri între 530 şi 1.100 de euro/persoană.

Cele mai accesibile sunt vacanţele cu autocarul, care îi atrag pe cei cu buget redus. „Pachetele turistice ieftine se vând, în general, grupurilor de tineri cărora le place să se distreze împreună“, susţine Marius Pandel, director de dezvoltare Christian Tour.

Ne puteți urmări și pe Google News