Juniorii români legitimați la clubul de fotbal Real Madrid marchează la foc automat.
Dintre cei patru juniori români legitimați la clubul de fotbal Real Madrid, trei au înscris în partidele de campionat disputate la sfârșitul săptămânii trecute, informează azi site-ul oficial al FRF. La categoria „Alevin A”, Nicușor Craiu a marcat trei goluri în meciul câștigat în deplasare, 8-0, cu Escuela AFE, joc contând pentru runda a 19-a. „Mai întâi am avut trei ocazii, apoi am dat primul gol după un șut respins de portarul advers. Al doilea a fost dintr-o acțiune personală: am driblat doi fundași și am tras puternic din afara careului. La ultimul meu gol, după o incursiune și un <<un-doi>> cu atacantul, am trimis mingea peste portar. Am evoluat în prima parte ca mijlocaș coordonator, iar în a doua repriză am jucat mijlocaș defensiv”, a povestit copilul pentru www.frf.ro. Nicușor are 12 ani, vârstă împlinită în această lună. Românul va participa la un puternic turneu internațional la care vor mai luat parte Inter Milano, PSG, Barcelona și Borussia Dortmund. Atacantul Alexandru Țîrlea, la categoria „Alevin B”, și mijlocașul David Vraciu, de la „Benjamin B”, au înscris câte un gol în succesele repurtate de formațiile de juniori ale celor de la Real Madrid: 6-0 cu Aguilas Moratalaz, respectiv 6-0 cu Nuevo Mejorada. Cu această reușită, Vraciu a ajuns la 23 de goluri marcate în 17 etape.