Românii au câştigat mai puţin în august

Românii au câştigat mai puţin în august

Potrivit unui comunicat remis astăzi de Institutul Naţional de Statistică, în luna august, românii au câştigat cu 31 de lei mai puţin decât luna precedentă.

Astfel, salariul mediu nominal brut a fost de 1.728 de lei, în timp ce câştigul salarial net a fost de 1.277.

Cel mai mult au câştigat angajaţii din transporturile aeriene (3.188 lei), iar cele mai mici salarii sunt pentru croitori (731 lei).

Referitor la indicele câştigului salarial real pentru luna august faţă de luna precedentă, acesta a fost de 97,7%.   Un sfert mai mult decât anul trecut

Ne puteți urmări și pe Google News

Comparativ cu luna august a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 24,0%.

De asemenea, indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a înregistrat o creştere cu 14,8%.

După ce Parlamentul a votat majorarea profesorilor cu 50%, mai multe Sindicate din ţară au solicitat Guvernului să le mărească retribuţiile lunare.