"Românii ar trebui să aibă licenţa pentru împerechere”. CINE SPUNE ASTA
- Cristina Botezatu
- 18 ianuarie 2014, 19:20
Fotbalistul echipei Queens Park Rangers, Joey Barton, a transmis un mesaj foarte dur românilor prezenţi în Anglia.
Barton, indignat după ce a urmărit o emisiune care prezenta infracţiuni comise de imigranţi români, a declarat că aceştia ar trebui să aibă un certificat special pentru a face copii.
„Românilor, dacă nu vă place în Anglia, de ce nu plecaţi de aici. Mă vedeţi pe mine că vin şi încerc mizerii în ţara voastră? Toţi au maşini, lanţuri de aur, acoperişuri deasupra capului şi telefoane mobile. Nu-i aşa de rău, nu? Cred că ar trebui aplicată licenţa pentru împerechere", a scris Joey Barton pe Twitter, după emisiunea "Benefits Street" de la Channel 4.
Acesta este cel mai recent exemplu din seria de atacuri ale britanicilor, ingrijoraţi faţă de urmările pe care le-ar putea avea ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii pentru cetăţenii români şi bulgari, după 1 ianuarie 2014.