Evenimentul Zilei > Actualitate > România pregăteşte gardieni pentru Kosovo
România pregăteşte gardieni pentru Kosovo

România pregăteşte gardieni pentru Kosovo

România pregăteşte gardieni pentru puşcăriile din Irak şi Kosovo. Este vorba de unităţile de detenţie din zonele post-conflict, potrivit declaraţiei chestorului Ioan Băla, directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Prezent astăzi la Timişoara, chestorul Ioan Băla a declarat: "Până acum nu am exportat ceea ce avem – expertiza în acest domeniu. La o întâlnire cu cei de la Eurolex şi Eurojust (organisme ale Uniunii Europene înfiinţate pentru a creşte eficienţa autorităţilor competente din statele membre în anchetarea şi punerea sub urmărire penală a cazurilor de criminalitate transfrontalieră şi crimă organizată – n.r.), ne-au spus că nu au proceduri aplicabile pentru zonele post-conflict. Le-am trimis procedurile noastre, care au fost acceptate şi urmează să fi e implementate".
Potrivit şefului Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în România vor fi pregătiţi ofiţerii care vor asigura securitatea penitenciarelor din Kosovo sau Irak.
De asemenea, specialiştii români vor asigura suportul tehnic pentru modernizarea sistemului penitenciar din Iordania şi vor instrui viitorii specialişti în sistemul penitenciar din Palestina sau Kazahstan.
Pe lângă toate acestea, în cadrul unui proiect de 18 milioane euro finanţat de Finlanda, românii vor asigura şi pregătirea gardienilor din Republica Moldova.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: