România se antrenează „la perete“ pentru Mondiale

România se antrenează „la perete“ pentru Mondiale

Fotbaliştii tricolori au în 2009 un singur amical, spre deosebire de francezi şi de sârbi, principalii adversari la prezenţa în Africa de Sud

Pentru echipa naţională de fotbal a României, anul care tocmai a început este unul decisiv pentru viitorul apropiat şi mediu. Dacă tricolorii vor obţine biletele la turneul final al Cupei Mondiale din Africa de Sud, fixată pentru vara lui 2010, atunci actuala generaţie îşi va prelungi cariera, îmbogăţindu-şi în acelaşi timp palmaresul cu cea de-a doua mare competiţie fotbalistică a lumii (după Europenele de anul trecut). În caz contrar, formaţia noastră îşi va continua traseul cu un alt selecţioner şi fără o parte dintre jucătorii convocaţi constant în această perioadă.

În 2009, trupa condusă de Victor Piţurcă are trecute în program şapte partide oficiale, ultimele din Grupa a 7-a a zonei europene de calificare la turneul final de pe Continentul Negru. În vederea grelelor bătălii care ne aş- teaptă, conducătorii FRF au reuşit să perfecteze un singur meci amical: pe 11 februarie, în Ghencea, cu Croaţia. Opţiunea e puţin bizară, pentru că partida decisivă cu Serbia, din 28 martie, e programată la Constanţa. În plus, Mutu n-ar mai vrea să joace pe stadionul „Steaua“, după ce suporterii „roş-albaş trilor“ l-au înjurat şi jignit la partida Steaua-Fiorentina, din grupele Ligii Campionilor.

Liga I în loc de amical

Privind calendarul întocmit de FIFA pentru echipele naţionale, se observă că reprezentativa noastră mai are cel puţin două date la care nu are stabilit încă nimic. Pe 10 iunie, zi rezervată de forul mondial meciurilor oficiale, românii vor avea pauză în preliminarii, putând astfel profita de această situaţie prin acontarea unui nou test de verificare.

La aceeaşi dată, în Liga I este însă programată penultima rundă din actuala stagiune. „Înseamnă că antrenorul nu a dorit să aibă niciun meci atunci“, ne-a explicat preşedintele FRF, Mircea Sandu. „Totuşi, dacă domnul Piţurcă va dori să disputăm un amical în ziua respectivă, vom vorbi cu Liga Profesionistă şi vom cere amânarea acelei etape. Echipa naţională are prioritate“, l-a completat Florin Prunea.

Cea de-a doua dată liberă în acest moment este 12 august, zi destinată jocurilor de verificare. „În acest an, FRF sărbătoreşte centenarul şi ne gândim să programăm un meci împotriva unui adversar foarte puternic, poate chiar din America de Sud“, a dezvăluit fostul portar al tricolorilor, acum „ministru de externe“ la FRF. 14 şi 18 noiembrie sunt ultimele date neacoperite din acest an, însă pentru a putea fi ocupate trebuie să aflăm mai întâi dacă vom susţine barajul de accedere la Cupa Mondială (programat în zilele respective).

Un amănunt ar fi de menţionat: nu e încă prea târziu pentru ca stafful naţionalei să elaboreze un program coerent pentru fotbaliştii tricolori, Echipele serioase îşi rezolvă însă din timp astfel de detalii organizatorice. Marile formaţii ale lumii îşi elaborează programul, uneori, chiar cu ani înainte, în nici un caz de azi pe mâine. Şefilor de la FRF nu le mai rămâne acum decât să încerce să îngraşe porcul în ajun.

Sârbii ne-au luat locul în Cipru

Privind calendarul pe care îl au în acest an adversarele noastre din actuala campanie de calificare, se observă că Franţa şi Serbia, considerate principalele rivale la ocuparea unuia dintre primele două locuri în grupă, şi-au stabilit deja mai multe teste de verificare decât noi. Reprezentativa „Cocoşului Galic“ va întâlni Argentina, echipa al cărei antrenor este legendarul Diego Armando Maradona, la Marsilia, pe 11 februarie. Apoi, pe 3 iunie, o dată care nu este inclusă în programul FIFA, „cocoşii“ vor primi, la Saint-Etienne, vizita Nigeriei. Pe 6 iunie, la Lyon, urmează Franţa - Turcia. Iar pe 11 noiembrie, o altă zi din afara calendarului întocmit de forul mondial, francezii se vor duela, la Tunis, cu naţionala Tunisiei.

Dintre echipele din Grupa 7, pe poziţia secundă la numărul de amicale din 2009 se află Serbia. „Plavii“ vor participa luna viitoare la tradiţionalul turneu din Cipru, acolo unde, până de curând, juca România. Noi am renunţat la acele verificări, fiind înlocuiţi tocmai de Serbia. Pe 10 februarie, vecinii noştri vor întâlni naţionala Ciprului, iar pe 11, în funcţie de rezultatele din prima zi, se vor duela cu Slovacia sau cu Ucraina.

Singura adversară a tricolorilor care va mai disputa un singur meci amical anul acesta este Austria (pe 11 februarie, la Graz, cu Suedia). Lituania şi Insulele Feroe nu au trecut încă niciun joc de verificare.

PROGRAM Meciurile amicale

10 februarie: Cipru - Serbia 11 februarie: România - Croaţia; Franţa - Argentina; Serbia - Slovacia/ Ucraina; Austria - Suedia 3 iunie: Franţa - Nigeria 6 iunie: Franţa - Turcia 11 noiembrie: Tunisia - Franţa

PREL. MONDIALE

Grupa 7 28 martie: România - Serbia; Lituania - Franţa 1 aprilie: Austria - România; Franţa - Lituania 6 iunie: Lituania - România; Serbia - Austria 10 iunie: Feroe - Serbia 12 august: Feroe - Franţa 5 septembrie: Franţa - România; Austria - Feroe 9 septembrie: România - Austria; Serbia - Franţa; Feroe - Lituania 10 octombrie: Serbia - România; Franţa - Feroe; Austria - Lituania 14 octombrie: România - Feroe; Franţa - Austria; Lituania - Serbia

Prima clasată se califică direct la Mondiale, a doua clasată are mari şanse să joace un baraj de calificare.

Ne puteți urmări și pe Google News