ă presupunem că avem un accident, nu contează în ce împrejurări, ce fel de accident, dar să presupunem din nou că luăm foc și ardem. Ne arde pielea, părul, capul și mâinile când încercăm cu disperare să stingem flăcările…

Cred că fiecare dintre noi s-a ars o data în viață, măcar de la soare sau cu uleiul încins din tigaia în care prăjim o bucată de carne injectată cu apă, ca să tragă mai greu la cântar. Deci, știm cum se simte o bășică, măcar. Știm cum ustură și doare o arsură, știm cât de greu se vindecă.

Un om scapă cu viață dintr-un incendiu iar de durere, poate că nici nu se mai poate bucura că e viu. Știe doar că a supraviețuit,  trupul și mintea lui luptă pentru supraviețuire din instinctual primordial care ne-a păstrat ca specie.

Omul ajunge la spital, moment în care, poate, începe să spere și să se bucure că n-a murit. Vrea să trăiască sau nu are încotro… Dumnezeu i-a dat zile… Așa zice lumea în asemenea împrejurări:  ”a avut zile”. Omul nostru e operat, apoi plasat într-un salon, la un loc cu alți arși, mutilați de foc, majoritatea pentru totdeauna. Ar fi de-ajuns să trăiască având cicatricile nenorocirii în fața ochilor pentru toată viața, dar nu…

Vine o muscă, simte mirosul de carne crudă, se așează pe carnea crudă a omului, mănâncă din ea, apoi își lasă ouăle pe ”terenul fertil”. Din ouă ies larve, adică viermi care se hrănesc și ei tot din carnea omului. Nimeni și nimic nu-I deranjează pentru că s-a omis ca omului să i se facă o baie. Probabil că s-a omis și să i se schimbe bandajele sau chiar să i se pună bandaje, pentru că de la depunerea ouălor până la apariția larvelor trebuie să fi trecut măcar două zile.

Cred, nu sunt sigură, dar știu că o muscă a intrat în frigiderul meu seara, iar dimineața am găsit ouă pe o chiftea, ceea ce demonstrează că într-o noapte, din ouăle muștei nu apucaseră să crească viermii. Nici pe carnea omului nu se făcuseră viermii peste noapte.

S-ar putea spune că musca a deturnat planurile divine, musca l-a înfrânt pe Dumnezeu, care i-a dat omului nostru, zile. Așa o fi oare?

E o muscă mai puternică decât Dumnezeu?

În România, se pare că da, este, pentru că are ajutoare bipede indolente, hoațe, mincinoase, murdare, nepăsătoare, arogante, dezumanizate, viciate, vândute, cumpărate, datoare, hămesite, puturoase…

În România, viața unui copil, adult sau vârstnic nu are valoare nici măcar pentru statistică, pentru că noi nu știm cu exactitate câte suflete viețuiesc în ”spațiul Carpato-Danubian”, în ”Grădina Maicii Domnului”, în ”raiul Daco-Geților”, pentru că numărul nostru, al viețașilor condamnați la un etern lagăr de concentrare, depinde de cine ne numără și în interesul cui.

Noi, românii, suntem idioții utili ai unor târâturi de aceeași nație cu noi, iar rolul nostru pare a fi doar acela de a le îndestula. Mă întreb adesea, cum s-a putut, ca ceea ce e mai rău, mai prost, mai meschin, mai ticălos din gena noastră, să ajungă să ne acapareze viețile, să ne devieze sau să ne distrugă visele și speranțele.

Mă întreb cum au ajuns oameni ca Voiculescu, Vlasov, Năstase și nu în ultimul rând, Iliescu, să dispună după bunul plac de atâtea generații. Mă întreb adesea unde e poporul acela preamărit în poezii și balade ca fiind viteaz, harnic și blând, când văd la tot pasul doar scursuri umane, dejecții, mizerii bipede, hoți și ticăloși.

Mă întreb, de asemenea, cum de un specimen ca Victor Ciorbea, flămândul flămânzilor, a ajuns să fie Avocatul Poporului și mai ales, mă întreb, al cărui popor, pentru că până acum, se pare că tremură doar de grija pușcăriașilor cărora gardienii le vorbesc urât și, poate, Doamne ferește, îi și înjură! Domnule Ciorbea, ați auzit că mor oamenii cu zile în spitale, că există copii ținuți sedați în orfelinate și centre de plasament, ca să nu deranjeze personalul plătit  să aibă grijă de ei și, de ce nu, să le țină loc de părinți?

Domnul Ciorbea, ați auzit de spitalele de psihiatrie unde bolnavii rabdă de foame și jeg pentru că nu sunt capabili să spună că personalul, angajat să le poarte de grijă, le fură mâncarea, săpunul și hârtia igienică?

Domnule Avocat al poporului, ați auzit că există bătrâni în azile, care sunt maltratați de personalul care ar trebui să le facă bătrânețile, tristețile și singurătatea suportabile?

Domnule Avocat al Poporului, ați auzit că există sclavi legați în lanțuri în România? Știți că există români care trăiesc de pe o zi pe alta? Știți că există români care-și exploatează copiii, care își vând copiii sau îi trimit să muncească de la 5 ani?

Știți, domnule Avocat al Poporului că mai există români care se înhamă precum vitele în jug ca să-și are pământul, că există români care mor de infecții intraspitalicești, că le mor copiii nou născuți în incubatoare în care mișună gândacii de bucătărie?

Știți câți analfabeți are poporul al căruia avocat pretindeți că sunteți? Știți că există români care au păduchi, râie, tuberculoză, sifilis sau SIDA, că există români pentru care singura speranță stă în emigrare sau moarte?

Dacă nu știți toate astea, dacă singura dumneavoastră preocupare e confortul unor hoți, tâlhari, violatori și criminali din pușcăriile patriei, ei bine, sunteți degeaba… Nu doar ca Avocat al Poporului ci și ca OM. Sunteți lovit de nulitate. De nulitatea propriei lăcomii și  a caracterului îndoielnic.

Plecați, domnule Ciorbea, poporul român nu are nevoie de un avocat ca dumneavoastră, de fapt, nu are nevoie decât de puțină speranță, că nu va muri ars, infectat, exploatat, furat, mințit de oameni ca dumneavoastră!

Pe Angela o puteți citi chiar aici Accesați si politicstand.com