România, la masa greilor mondiali. Vezi cu cine stabileşte legislaţia schimbărilor climatice

România, la masa greilor mondiali. Vezi cu cine stabileşte legislaţia schimbărilor climatice

România face parte din grupul de lucru în care opt state europene vor expune poziţia Uniunii Europene în domeniul schimbărilor climatice.

Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, a participat la deschiderea lucrărilor de segment înalt a celei de a 17-a Conferinţe a părţilor la Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice (UNFCCC) de la Durban, Africa de Sud. La acest eveniment, sunt prezenţi 20 de şefi de state şi prim-miniştri, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Ban Ki-Moon precum şi reprezentanţi la nivel înalt a aproximativ 190 de ţări de pe mapamond. Pentru pregătirea deciziei finale a lucrărilor din Durban s-a constituit un grup de lucru în care opt state europene vor expune poziţia Uniunii Europene în domeniul schimbărilor climatice. România, prin ministrul Mediului şi Pădurilor face parte din acest grup de lucru, alături de Polonia, Danemarca, Marea Britanie, Germania, Italia, Ungaria, Franţa. În urma alegerii sale în această comisie de negociere, ministrul László Borbély a subliniat: "Este o miză extrem de importantă, practic acum ar trebui să stabilim liniile directoare, care ar trebui să intre în vigoare după expirarea protocolului de la Kyoto. În următoarele 3 zile vom negocia problemele intersectoriale cele mai sensibile." Ministrul a mai adăugat că acest post de negociator obţinut la acest nivel dovedeşte poziţia puternică a României în ceea ce priveşte schimbările climatice la nivel european. "Este extrem de important că România are un cuvânt de spus la aceste tratative în ceea ce priveşte deciziile pentru viitor, în legătură cu unele probleme importante ca: reducerea emisiilor de carbon, investiţiile verzi şi utilizarea certificatelor verzi după 2012. În aceste zile trebuie să găsim soluţii ca prin decizia finală de la Durban să avem rezultate convingătoare pentru toate ţările participante" a mai susţinut ministrul László Borbély. Lucrările vor continua în următoarele zile, decizia finală urmând a fi luată vineri, 9 decembrie.

Ne puteți urmări și pe Google News