> În ultimele 5 partide oficiale dintre cele două echipe România nu a obţinut decât 2 puncte, iar în ultima întâlnire disputată pe teren propriu, în 1995, am fost învinşi cu scorul de 3-1, golul tricolorilor fiind marcat de actualul antrenor al echipei Steaua,

Marius Lăcătuş.

COMENTARIU LIVE:

min. 91 Centralul a fluierat finalul partidei şi România nu reuşeşte nici de această dată o victorie în faţa Franţei.
 min. 87 Ritmul partidei a scăzut, şi rezultatul pare că se îndreaptă către o remiză.
 min. 84 Atacuri din ce în ce mai periculoase ale oaspeţilor, dar nici Ribery, nici Benzema nu reuşesc să-l învingă pe Lobonţ
 min. 75 Selecţionerul Victor Piţurcă este nevoit să schimbe ceva în jocul tricolorilor şi astfel efectuează doua schimbări: Florin Costea şi Gigel Bucur îi înlocuiesc pe Mutu şi Florentin Petre
 min. 69

2-2!!! Gourcuff aduce egalarea pe stadionul din Constanţa. Lobonţ este surprins de un şut senzaţional al atacantului francez de la peste 30 de metri şi presiunea feancezilor este fructificată
min. 68 Accelerările lui Ribery creează panică pe partea dreaptă a apărării noastre şi fazele periculoase apar din ce în ce mai des la poarta tricolorilor.
 min. 64 Oaspeţii trec pe lângă egalare, dar "pisica" Lobonţ din poarta României respinge excelent în două rânduri.
min. 57 Franţa caută egalarea şi se află de minute bune în apropierea careului nostru, cautând un culoar pentru poarta lui Lobonţ.
min. 52 Ambele echipe au început cea de-a doua parte cu poftă de joc şi fazele se suced de la o poartă la alta, fără vreo ocazie periculoasă totuşi.
min. 46

A început repriza a doua.
—– ————————————————————————
min. 45+2

Centralul Frank de Bleeckere fluieră finalul primei reprize, şi tricolorii au intrat în avantaj la cabine.
min. 45 Ocazie mare pentru România: Mureşan a reuşit să scape de adversarul direct şi a centrat periculos în careul mic al Mandanda, dar lovitura de cap al lui Mutu trece puţin peste bara transversală.
 min. 43 Finalul de repriză îi găseste pe francezii în atac, în căutarea golului egalizator, tricolorii ieşiri timide din defensivă.
 min. 36

2-1!!! Franţa reduce din diferenţa prin Ribery, după o fază excepţională creată de ofensiva oaspeţilor la care apărarea tricolorilor nu a schiţat nimic.
 min. 36 Ocazie mare pentru francezi: Bogdan Lobonţ reuşeşte să respingă în ultim moment şutul din 10 metri al lui Henry.
 min. 25 Presiunea "cocoşilor" creşte, dar elevii lui Victor Pţurcă rezistă, nelăsâdu-le spaţii, şi rămân în continuare periculoşi pe contratac.
 min. 17

GOOOL!!! A marcat Dorin Goian. În urma unei acţiuni periculose finalizate cu un şut bun al lui Marica, tricolorii obţin cornerul, iar centrarea lui Florentin Petre îl găseşte perfect pe fundaşul stelist care finalizează şi scorul devine 2-0.
min. 14 După o perioadă de tatonare, care a urmat golului, oaspeţii au început să mărească presiunea la poarta lui Lobonţ şi apare şi prima mare ocazie a lor: şutul lui Gourcuff loveşte plasa laterală.
min. 6

GOOOL!!! A marcat Florentin Petre. Mijlocaşul român a finalizat printr-un şut din careul de 16 metri în urma unei faze de contraatac creată de Marica.
min. 4 Tricolorii au început această partida în defensivă, dar atacul francezilor nu a creat deocamdată vreo fază periculoasă.
min. 1

Franţa a avut lovitura de începere a partidei.

Vezi şi:

REZULTATE LIVE

România-Franţa, meciul 13

"Franţa, pe teren minat"

Mihali: „Am fost un idiot că m-am întors din Franţa!“

CRISTI CHIVU: „Jucăm pentru România, nu pentru Piţurcă!“

> cu începere de la ora 21.40 EVZ.ro va prezenta comentariul live al partidei

Echipele de start: