Traian Băsescu a declarat, ieri, la Bruxelles, că Banca Europeană de Investiţii (BEI) a pus la dispoziţia României câte un miliard de euro anual, bani destinaţi „să se constituie în suma pe care guvernul ar trebui să o pună la dispoziţie pentru tragerile de fonduri alocate de UE pe programele structurale”.
După întâlnirea cu şefii BEI, preşedintele a mai spus că, în aprilie, este programată aprobarea de către bancă a creditului de 400 de milioane de euro pentru compania Ford, în a doua jumătate a anului fiind estimată şi aprobarea creditului de 200 de milioane pentru Renault.
Vorbind în debutul Consiliului UE de primăvară, Băsescu a asigurat că proiectul gazoductului caspic Nabucco va fi menţionat în documentul final al summitului, în lista de proiecte eligibile pentru fonduri UE în valoare de 5 miliarde de euro. „România nu blochează şi nu va bloca niciodată (negocierile - n.r.)... Dar are argumente că Nabucco o să fie în documentul final”, a spus Băsescu.
Germania se opune acordării de fonduri UE pentru conductă, iar cancelarul Angela Merkel a precizat chiar ieri că va aproba finanţarea doar dacă proiectele vor fi implementate în 2009-2010. Condiţia scoate din ecuaţie finanţarea de 200 de milioane de euro propusă pentru Nabucco. Pregătire pentru G20 Liderii europeni au respins încă de ieri solicitările Washingtonului privind alocarea de noi resurse financiare pentru combaterea recesiunii globale. „Facem destul”, a precizat premierul ceh Mirek Topolanek. Germania şi Franţa au repetat în ultimele zile că Europa se va concentra deocamdată pe ajustarea actualelor planuri de relansare economică şi pe nevoia unei legislaţii mai stricte în sectorul financiar. Concluziile previzibile ale Consiliului, care pregăteşte poziţia UE la summitul G20 din aprilie, arată diferenţa de viziune în abordarea crizei, pe cele două maluri ale Atlanticului.
La capitolul „criză”, cei 27 vor ajunge cel mai probabil la un acord privind suplimentarea, cu 10 milioane de euro, potrivit AFP, a fondului de urgenţă destinat statelor membre din estul UE. Ungaria şi Letonia au primit deja o parte din aceşti bani, iar la rând se află România.